Andrei, Roxana și Andreea sunt doar câțiva dintre jandarmii care s-au alăturat campaniei naționale ,,Donează sânge! Salvează o viață!”, organizată de Jandarmeria Română în perioada 10 – 11 noiembrie a.c.
Andrei este jandarmul botoșănean cu cele mai multe donări de sânge la activ, din anul 2011 răspunzând ,,prezent” de nu mai puțin de 27 de ori la apelurile umanitare făcute în acest sens.
Roxana a donat de opt ori până acum și a dovedit, cu prisosință, că nu este greu și trebuie doar să ai un pic de bunăvoință pentru a veni în sprijinul semenilor aflați la nevoie, în spitalele botoșănene.
Nu în ultimul rând, merită menționată Andreea, care azi a ,,spart gheața”, cu ceva emoții, ce-i drept și a donat pentru prima dată.
Donarea de sânge este o activitate constantă în rândurile jandarmilor, iar cei 22 de ofițeri și subofițeri care vor călca pragul Centrului de Transfuzie Sanguină Botoșani în cadrul campaniei s-au alăturat colegilor din toate inspectoratele județene, dorind să fie de folos societății și altfel decât prin misiunile executate în domeniul ordinii și siguranței publice sau pazei și protecției instituționale.