EducatieLocal

Jandarmii botoșăneni alături de copiii din ,,Tabăra din pridvorul satului” – FOTO

Ieri după-amiază, ,,Tabăra din pridvorul satului”, organizată de parohia ,,Pogorârea Sfântului Duh” din localitatea Baranca, comuna Hudești, a fost un bun prilej pentru desfășurarea, de către jandarmii botoșăneni, a unei activități de prevenire a faptelor antisociale în rândul elevilor.
Activitatea face parte din campania ,,Vacanță în siguranță”, iar jandarmii au discutat cu cei 42 de participanți la tabără, având vârste intre 7 și 17 ani, pe teme precum răspunderea contravențională și penală, modalități de prevenire a faptelor antisociale, riscurile asociate consumului de substanțe interzise și consecințele acestuia, atât din punct de vedere legal, căt și din punct de vedere a sănătății.
De asemenea, dialogul s-a axat pe siguranța utilizării rețelelor sociale, precum și pe măsurile de autoprotecție pe care elevii trebuie să le adopte pe timpul vacanțelor petrecute cu părinții sau în timpul liber.
La final, jandarmii le-au explicat copiilor ce competențe legale au și misiunile pe care le execută, după care le-au prezentat autospecialele de serviciu și mijloacele din dotare.
Activitățile la școlile de vară vor continua săptămâna viitoare, când jandarmii vor participa la activități similare organizate de două parohii ortodoxe din municipiul Botoșani, cu hramul închinat Sfântului Spiridon și Nașterii Maicii Domnului.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page