InfractionalLocal

Italian arestat de polițiștii botoșăneni. A lovit un prieten de pahar, apoi s-a urcat beat la volanul mașinii

La data de 18 august 2024, polițiștii din cadrul Secției de Poliție Rurală nr. 4 Dorohoi au emis ordonanță de reținere, pentru 24 de ore, pe numele unui bărbat, de 36 de ani, din Italia, cercetat sub aspectul comiterii infracțiunii de lovire sau alte violențe.

 

Din cercetări, a reieșit faptul că acesta, la data de 18 august a.c., în jurul orei 21:00, în timp ce se afla împreună cu alți trei bărbați, din comuna Brăești, în curtea unei locuințe aparținând uneia dintre victime, pe fondul unui conflict spontan, i-ar fi lovit atât cu pumnul, cât și cu un obiect tăietor-înțepător,provocându-le leziuni care au necesitat îngrijiri medicale.

 

Ulterior, bărbatul de 36 de ani a urcat la volanul autoturismului personal și a părăsit locul faptei, iar în scurt timp a intrat cu vehiculul într-un cap de pod. În urma imapctului au rezultat doar pagube materiale. Acesta a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0, 71 mg/l alcool pur în aerul expirat.

 

Mai mult decât atât, rezultatul a fost pozitiv și în cazul testării pentru depistarea prezenței în organism a substanțelor psihoactive. Acesta a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice.

 

Bărbatul  a fost introdus în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al I.P.J. Botoșani.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page