INTERVIU | Paul Papp a vorbit despre perioada petrecuta la Botosani intr-un interviu pentru Gazeta Sporturilor!
Internaţionalul vasluian povesteşte peripeţiile carierei pînă a reuşit să devină un nume fix în primul “11” al României: a debutat în liga secundă la 15 ani, a devenit căpitan de echipă la 18 ani şi a ajuns să stea în cameră cu idolul copilăriei sale, Pancu.
Paul Papp e întruchiparea expresiei “ardelean molcom”. Băiatul de 22 de ani, născut la Dej, are vorba domoală şi apăsată, n-ai zice că poate ceva să-l scoată din apele lui. Pînă şi furia din teren, a fundaşului necruţător, are o tuşă galantă: parcă joacă un rol, nu e într-un perpetuu clinci real cu atacanţii adverşi. “Nu mă tem de nimic pe lumea asta”, vine autoportretul lui Paul, care are şi un motto pe măsură: “Ce nu te distruge te întăreşte!”.
“Era un praf de nu vedeai la doi metri în faţă”
Tipul şi-a făcut loc cu discreţie spre elita fotbalului românesc. A strîns deja 7 prezenţe la “naţionala” mare în primul său an ca “tricolor”, intrînd în vizorul lui Lazio. Vasluiul ambiţiilor lui Porumboiu i-a oferit deschiderea către lume, după un intermezzo de 6 luni la Farul, în sezonul 2009-2010.
Chiar şi acum însă, cînd simte tricoul de titular la reprezentativă şi visează cu ochii deschişi la Serie A, Paul se întoarce cu plăcere la începuturile sale în fotbal: “Antrenorulului meu de la Dej, Ovidiu Fărcaş, lumea îi zicea Piţi. Am lucrat aproape 13 ani împreună! De la el am învăţat jocul de cap, a fost fundaş central pe vremuri. Făceam pregătire şi pe bitum, cu mingi de cauciuc, cu tenişi găuriţi în picioare, îţi rupeai capul şi coatele! La juniori evoluam pe terenuri vai de mama lor: cînd ploua era nămol, în rest se ridica un praf de nu vedeai la doi metri în faţă!”.
Căpitan la 18 ani, coleg de cameră cu idolul
La 15 ani juca la Unirea Dej, în Liga 2, iar la 18 ani devenea căpitan la Botoşani: “După cîteva antrenamente, Leo Grozavu m-a tras deoparte şi mi-a zis că îmi oferă banderola. N-am crezut, mă gîndeam că vrea să mă încurajeze. Dar la un meci la Giurgiu, disputat la 35 de grade, m-a anunţat căpitan! M-am blocat, am zărit cîteva perechi de ochi care mă priveau nervos pe sub sprîncene: erau băieţi care jucau la echipă de 4-5 ani. Eu de-abia venisem de la Dej, din divizia a treia”.
Peste ani, un moment de suflet petrecut la Vaslui: “Am ţinut de mic cu Rapidul, îmi făceam tricouri cu Pancu. Am ajuns coleg de cameră cu el, i-am povestit şi mi-a dat un tricou original. N-am apucat încă să-i cer şi autograf!”. 🙂
Culmea destinului: primul gol al lui Papp în Liga 1, tocmai împotriva giuleştenilor, 1-0 în martie 2010. Paul îşi aminteşte: “Cînd un întreg stadion a început să-mi scandeze numele, mi s-a făcut pielea de găină”.
I-au furat tricoul lui Lucio în Paraguay
Şi despre “naţionala” de azi, în care prinde rădăcini? Întîi amintirea prezenţei pe “Pacaembu”, în mai 2011, cînd a fost titular în Brazilia – România (1-0) la retragerea lui Ronaldo: “Am înrămată o poză cînd dau mîna cu el, pe gazon. A fost o mare plăcere să joc împotriva unor uriaşi precum Neymar, Robinho, Maicon. Dar am trăit şi un moment trist. Luasem tricoul lui Lucio, pe care mi l-au furat cu tot cu bagaj cînd am făcut trecerea în Paraguay, pentru celălalt amical. Asta e, poate o să-i trimit o scrisoare să-mi dea altul!”.
Iar ambiţia reîntoarcerii în Ţara Sambei pentru CM 2014 e mare: “Pînă la startul preliminariilor, în toamnă, trebuie să ne concentrăm pe pregătiri, cum e şi turneul din Antalya. Chiar dacă n-am întîlnit un adversar periculos, Turkmenistan, contează că am început cu o victorie în 2012 şi că organizatorii au închis luminile la poarta noastră, fiindcă în careul lui Tătăruşanu nu se intra deloc. Sper să fie un semn bun!”. Să fie, Paul!
Nimic despre fotbal cu Papp
Care e cel mai valoros lucru din viaţa ta?
Familia mea şi a prietenei mele.
Ce personaj istoric admiri?
Ştefan cel Mare. Am vizitat de multe ori muzeul dedicat lui în Vaslui.
Care ar fi atributul fizic pe care ţi l-ai schimba?
Mă simt bine aşa cum sînt.
Ce calităţi admiri la o femeie?
Sinceritatea şi bunătatea
Care e cea mai frecventă minciună pe care o spui?
Le mai spun fraţilor mei că n-am găsit să le cumpăr ghete, din vreo deplasare, deşi nici nu ajung să caut
Care e principalul tău defect?
Modestia.
Ce nume îţi plac?
Mihaela! E numele prietenei mele. Ne vom căsători, probabil, în 2013.
“Pe Twente am întîlnit-o în preliminariile trecute din Champions League. Are o echipă foarte robustă, greu de contracarat. Le ţin pumnii steliştilor să treacă mai departe!” (Paul Papp, fundaş România)
“Hizo m-a folosit fundaş dreapta prima oară, la o victorie cu 2-0 la Tg. Mureş. Mi-a venit cam ciudat atunci, eram obişnuit doar cu postul de stoper. Eram un pic dezorientat, dar m-am pus repede pe picioare” (Paul Papp, fundaş România)
Bistriţa i-a oferit 50 de dolari pe lună, pentru 5 ani!
În 2008, Jean Pădureanu a intenţionat să-l aducă pe Papp la Bistriţa: “Mă văzuse Sabău la cîteva partide şi i-a plăcut de mine. Oficiali mi-au oferit însă un salariu lunar de 50 de dolari, pentru cinci ani, de ajungeam să aduc bani şi de acasă! Aş fi vrut să iau măcar ca la Dej, 10 milioane de lei pe lună, să-mi pot cumpăra şi eu o pereche de ghete. Pînă la urmă, m-au vîndut la Botoşani pentru vreo 35.000 de dolari”.
sursa: Gazeta Sporturilor