Local

Intervenție cu repetiție a jandarmilor la o casă de pariuri din municipiul Botoșani

Vineri seară, administratorul unei case de pariuri aflată în zona Pieței Centrale din municipiului Botoșani a solicitat telefonic intervenția jandarmilor, după ce un client aflat sub influența băuturilor alcoolice a devenit agresiv și a spart un geam în valoare de aproximativ 1000 de lei.

Jandarmii s-au deplasat în scurt timp și, în urma verificărilor efectuate, au stabilit că bărbatul în vârstă de 48 de ani a adresat injurii și amenințări unei angajate și a lovit intenționat cu cotul într-un geam separator, provocând spargerea acestuia.

Motivul supărării a fost un filmuleț postat pe o rețea de socializare, în care bărbatul respectiv provoacă scandal în aceeași locație și răstoarnă un aparat de jocuri, postarea datând din ziua de 8 martie.

La data respectivă, ca și în acest caz, jandarmii i-au întocmit acte de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de distrugere, care au fost înaintate către Parchetul de pe lângă Judecătoria Botoșani, în vederea competentei soluționări.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page