International

INTERNATIONAL | Ungaria ar putea declara neconstituţionale creditele în valută

Ministerul Justiţiei din Ungaria a cerut Curţii Constituţionale o opinie privind posibila neconstituţionalitate a creditelor în valută, argumentând că băncile au abuzat de poziţia lor în relaţia cu împrumutaţii sau au încălcat drepturile consumatorilor.

De asemenea, Ministerul Justiţiei a cerut Curţii o opinie privind modul în care pot fi modificate contractele de creditare în valută, astfel încât să nu fie încălcată legislaţia, scrie agenţia ungară MTI, citată de cotidianul Portfolio.

Această situaţie este ultima dintr-o poveste lungă, dar care continuă să genereze un risc de imagine negativă pentru Ungaria. Având în vedere că alegerile au loc în aprilie, chestiunea este clar una foarte pollitică şi posibil aducătoare de voturi pentru partidul de guvernământ Fidesz”, a afirmat, într-o notă de cercetare, Timothy Ash, analist la Standard Bank, din Londra.

Impactul asupra băncilor ar putea fi unul major, având în vedere valoarea încă ridicată a portofoliilor de credite în valută. O decizie împotriva băncilor ar susţine continuarea dezintermedierii financiare, însă există limite în privinţa rapidităţii cu care băncile străine se pot retrage de pe piaţă, în timp ce majoritatea instituţiilor de credit sunt relativ “captive”, a afirmat Ash.

Guvernul va argumenta, probabil, că acesta este un caz clasic de inducere în eroare la vânzarea unui produs financiar, similar cu inducerea în eroare a investitorilor la vânzarea de obligaţiuni ipotecare înaintea crizei financiare în SUA şi Marea Britanie, a adăugat analistul.

Mulţi unguri au cotractat credite în valută în deceniul trecut. Criza financiară globală a cauzat, însă, deprecierea puternică a forintului şi probleme majore pentru consumatorii cu împrumuturi în monedă străină, în principal în fanci elveţieni şi euro. În multe cazuri, costurile lunare ale unui astfel de credit au crescut şi de peste două ori.

Guvernul a adoptat în ultimii ani mai multe măsuri pentru a veni în sprijinul împrumutaţilor, inclusiv posibilitatea refinanţării sau restituirii anticipate la rate de schimb avantajoase. Deciziile executivului de la Budapesta au cauzat, însă, pierderi semnificative băncilor prezente în Ungaria.

Câteva mii de persoane cu împrumuturi în valută au deschis procese împotriva băncilor, însă acestea se judecă individual.

Premierul ungar Viktor Orban, care vrea un nou mandat în urma alegerilor parlamentare din prima jumătate a manului următor, a crescut presiunea în ultimele săptămâni asupra Curţii Supreme pentru simplificarea procedurilor. Premierul se teme că procesele vor dura prea mult pentru a se da verdicte în cazurile individuale până la data alegerilor, potrivit Wall Street Journal.

Curtea Supremă a informat la sfârşitul lunii noiembrie că va decide de principiu în privinţa a şapte întrebări legate de creditele în valută, pentru a grăbi judecarea proceselor.

Sursa: economica.net

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page