INTERNATIONAL | Trupele speciale din Taiwan: Imagini care fac furori pe internet
Trupele speciale din Taiwan au primit recent uniforme noi menite să îi protejeze pe cei care le poartă, dar să inspire şi teamă.
Noile uniforme ale trupelor speciale taiwaneze sunt de culoare neagră şi includ o mască asemănătoare cu cea folosită în anumite filme horror de la Hollywood.
Denumită mască balistică, aceasta este construită în aşa fel încât să reziste la gloanţe venite din arme care au până la calibrul 44. Astfel de măşti au fost folosite şi de forţele speciale americane în Irak şi Afganistan sau în timpul războaielor cu cartelurile de droguri în anii 80.
Cele mai multe proteste care au loc în Taiwan sunt legate de relaţia cu China. Taiwanul şi partea continentală a Chinei s-au separat în urma unui conflict civil din 1949. Beijingul consideră insula pe care locuiesc 23 de milioane de oameni ca parte din teritoriul său şi a declarat permanent că o va anexa la loc, fie convingând autorităţile de la Taipei, fie prin forţă dac va fi necesar.
În luna iulie a acestui an, taiwanezii au înfruntat forţele de ordine într-o demonstraţie faţă de decizia autorităţilor de a semna un nou pact comercial cu guvernul de la Beijing. Demonstranţii reproşau faptul că acest pact va creşte dependenţa faţă de China şi îi va permite acesteia din urmă să îşi impună anumite condiţii politice până în punctul în care libertăţile democratice ale Taiwanului vor fi suprimate.