INTERNATIONAL | Top 300 Capital: Câţi bani are Regele Mihai
Averea Casei Regale a crescut în ultimul an până la valoarea de 60-62 milioane de euro, conform ultimei ediţii a Top 300 Capital, ocupând locul al 72-lea în clasamentul milionarilor români.
Terenuri agricole și forestiere, palate și castele, clădiri, case de vacanță și cabane de vânătoare răspândite în întreaga țară. Toate au aparținut Regelui Mihai și au fost trecute prin decret în proprietatea statului, în 1948.
La ora actuală, doar o mică parte dintre acestea au fost retrocedate Familiei Regale, iar evaluarea averii este extrem de subiectivă şi poate naşte multe discuţii, cu atât mai mult cu cât majoritatea castelelor sunt bunuri de patrimoniu.
Familia Regală deţine patru castele, aproape 20.000 de hectare de pădure, trei imobile şi un teren în Bucureşti, un imobil şi terenuri în Poiana Ţapului, câteva cabane şi cantoane în Azuga-Predeal, zeci de kilometri de drumuri forestiere etc. Au deținut un imobil în Versoix (Elveţia) – care a fost vândut cu 1,5 mil. euro.
Sursa:www.capital.ro