International

INTERNATIONAL | Soarta Greciei se află în mâinile unei românce

Delia Velculescu a mai avut o misiune dificilă în ultimii ani, când a fost șefa FMI de salvare a Ciprului, țară lovită în plin de criză financiară, cu sistemul bancar la pământ.

Delia Velculescu a condus timp de doi ani și jumătate, până în septembrie 2014, misiunea tehnică a FMI la Nicosia, negociind și asigurând ulterior implementarea pachetului de asistenţă financiară acordat Ciprului.

Acum, românca de 40 de ani îl înlocuieşte pe Rishi Goyal, indianul care a fost timp de doi ani şef al Misiunii FMI la Atena. Grecii l-au acuzat pe Goyal de comportament rigid şi intransigent în timpul negocierilor cu precedentul Executiv elen.

Delia Velculescu este familiarizată cu caracteristicile economiei grecești, fiind coautoarea unei analize a FMI dedicată economiei Greciei în urmă cu câțiva ani și ocupându-se de cazul Grecia înainte de stagiul în Cipru.

Cine este Delia Velculescu

Delia Velculescu s-a născut în 1975, a urmat colegiul “Gheorghe Lazar” din București și imediat după aceea a primit o bursă de studii la Wilson College în Pennsylvania.

Din 1992, Delia Velculescu trăiește în SUA, la Baltimore, unde s-a căsătorit cu un medic venit din România. Cei doi au trei copii.

Delia Velculescu lucrează la la FMI începând cu anul 2003.

Potrivit cotidianului Kathimerini, Delia Velculescu va avea sarcina de a evalua situaţia financiară a Greciei. Guvernul de la Atena și-ar fi dorit să scape de FMI în urma noului plan de salvare cu țările din zona euro, însă liderii europeni au pus condiția reluării misiunilor tehnice ale Fondului la Atena.

“După doi ani în funcţia de şef al misiunii FMI în Grecia, Rishi Goyal va primi alte responsabilităţi în cursul acestei săptămâni”, precizează purtătorul de cuvânt al FMI. Delia Velculescu este o economistă care “a lucrat cu echipa greacă în ultimii ani”, mai precizează FMI.

Schimbarea din fruntea echipei grecesti intervine la o zi dupa decizia Atenei de a inchide arierate de 2 miliarde de euro fata de Fond, ceea ce ii va permite sa acceseze noi credite de la institutia internationala.

Sursa: www.realitatea.net

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page