INTERNATIONAL | Românii şi bulgarii nu sunt doriţi în Elveţia! Se prelungesc restricţiile pe piaţa muncii
Consiliul Federal Elveţian a decis, miercuri, să prelungească restricţiile pe piaţa muncii pentru români şi bulgari, până la 31 mai 2016, potrivit unui comunicat al instituţiei.
“Consiliul Federal a decis astăzi (miercuri – n.r.) să prelungească cu doi ani restricţiile temporare aplicate muncitorilor bulgari şi români. Prioritatea acordată muncitorilor autohtoni, contingentele (acordarea unui număr limitat de permise de şedere – n.r.), precum şi controlul asupra condiţiilor de salarizare şi de muncă sunt, prin urmare, menţinute”, se arată în comunicatul Consiliului Federal.
Potrivit sursei citate, prelungirea restricţiilor până la 31 mai 2016 se face “în virtutea protocolului II al Acordului privind libera circulaţie a persoanelor încheiat între Elveţia şi Uniunea Europeană.
Acordul, care a intrat în vigoare la 1 iunie 2009, permite Elveţiei, la fel ca şi statelor membre vechi ale UE, să restricţioneze acccesul pe piaţa muncii timp de 7 ani” pentru noile intrate. Perioada de tranziţie are trei etape. În ultima etapă, Elveţia poate menţine restricţiile doar în cazul în care există o perturbare gravă a pieţei forţei de muncă.
Elveţia a anunţat, la 30 aprilie, anularea restricţiilor pe piaţa muncii impuse etapizat, în 2012 şi 2013, cetăţenilor din 25 de state membre ale Uniunii Europene.
Decizia de miercuri a Consiliului Federal vizează toţi muncitorii şi prestatorii de servicii din anumite sectoare economice, precum construcţii şi horticultură.
La sfârşitul anului 2013, în Elveţia erau înregistraţi 15.199 de rezidenţi din România şi Bulgaria, în creştere cu 18,1%, ceea ce reprezintă doar 0,8% din numărul total de cetăţeni UE stabiliţi în această ţară.