INTERNATIONAL | România la o răscruce economică şi geopolitică

Odată cu aderarea la UE şi la NATO, România şi-a îndeplinit principalele obiective de poziţionare strategică de după 1990, beneficind în ultimul deceniu de o aprofundare a acestei apartenenţe, valorice şi instituţionale, la comunitatea occidentală.

În acest moment, România este în căutarea unui nou proiect de ţară şi de generaţie, bazat pe o solidă viziune naţională, dar şi pe realităţile globale şi geostrategice, care să contureze obiectivele şi politicile sale pentru viitori ani, întărindu-şi astfel rolul în regiune şi în cadrul comunităţii euro-atlantice. Reconfigurarea realităţilor geopolitice la nivel regional, precum şi la nivel global, sunt realităţi care ar trebui să stea la baza stabilirii acestui nou proiect de ţară. Fiind un membru de graniţă estică a spaţiului euroatlantic, pe traseul coridoarelor istorice şi prezente est-vest, având relaţii istorice bune, dar nefructificate în ultimii ani, cu o mare parte a statelor de la periferia spaţiului european, dar şi cu multe state asiatice şi africane, România şi-ar putea stabili ca ţintă să devină un hub economic şi de afaceri pentru dezvoltarea relaţiilor între aceste state şi cele de la vest.

În felul acesta, România şi-ar putea propune să devină un centru logistic şi pentru reexport în ECE. Acesta ar facilita, pe de o parte, transportul mărfurilor sau serviciilor din afara spaţiului european în regiune şi, pe de altă parte, atragerea de investiţii din economiile emergente pentru facilităţi de producţie care să profite de piaţa europeană. Pentru aceasta, însă, este nevoie de o dezvoltare cât mai rapidă a infrastructurii portuare, a reţelei de transport terestru, a infrastructurii energetice şi, de ce nu, a turismului, necesitând dezvoltarea unor proiecte majore în domeniu, care să crească competitivitatea României, situaţia actuală împiedicând atingerea potenţialului existent în domeniu.

Ca exemplu, relaţiile cu China reprezintă o fereastră de oportunitate din punctul de vedere al disponibilităţii foarte mari de bani şi dorinţa de investiţii a corporaţiilor, precum şi nevoia stringentă a chinezilor de a avea acces pe noi pieţe şi la noi furnizori care să le ofere susţinere, pe termen lung, pentru creşterea economică încetinită în ultimii ani. O astfel de poziţie ar fi benefică nu doar pentru facilitarea îmbunătăţirii relaţiilor
UE cu statele menţionate, ci şi, mai ales, pentru că ar permite României să îşi afirme un rol mai puternic în cadrul Uniunii, oferindu-i posibilitatea de a-şi negocia propriile proiecte.

Deloc de neglijat, este vorba şi despre accesul la importante pieţe emergente, dar şi la surse importante de investiţii, în condiţiile în care accesul pe piaţa europeană este mai degrabă dificil fără stabilirea unui cap de pod pentru producţie într-unul dintre statele UE. Bazat pe experienţa primelor două decenii de tranziţie postcomunistă, prin care România a reuşit să reseteze relaţiile cu SUA şi UE şi să îşi ancoreze ferm aceste opţiuni, unul dintre obiectivele majore ale politicii externe a României în perioada următoare ar trebui să fie acela al dezvoltării acestui potenţial de cooperare cu China, precum şi cu alte state în zona Eurasia şi Africa. Summitul China – Europa Centrală şi de Est a arătat că ne aflăm în faţa unei oportunităţi istorice şi a unui avantaj competitiv pe care nu toate ţările vecine îl au, care nu trebuie ratate, pentru a asigura resurse de creştere sustenabile şi strategice pentru economia românească în viitor.

Alex Şerban este senior partner în cadrul Şerban & Musneci Associates

Sursa:www.capital.ro