Stiri

INTERNATIONAL | Puiul de la KFC, marfa de contrabanda purtata prin tuneluri

Sunt locuri in lume unde merita sa dai 27 de dolari pe o galeata cu pui de la KFC, chiar daca mancarea fast-food ajunge la tine abia dupa patru ore, cu cartofii inmuiati si puiul sleit.

In aceleasi locuri, intreprinzatorii sunt dispusi sa isi riste viata la propriu pentru ca oamenii sa poata gusta minunile hiper-calorice ce sunt obisnuinta in alte colturi ale globului.

Pana cand puiul de la KFC produs in El Arish, Egipt, ajunge la infometatul din Gaza, pretul sau se dubleaza, gustul este categoric afectat si parcurge nenumarate obstacole, toate in numele libertatii papilelor gustative. O galeata cu pui de la KFC ajunge sa coste 27 de dolari in Gaza, peste dublul celor 11,5 dolari cat costa in Egipt, scrie New York Times.

Calatoria fantastica a puiului Colonelului dureaza patru ore, implica doua taxiuri, o granita internationala, un tunel clandestin pe sub granita si un tanar intreprinzator, care coordoneaza operatiunea dintr-un magazin numit Yamama – porumbel.

“Este dreptul nostru sa ne bucuram de gustul de care se bucura toata lumea”, spune Khalil Efrangi, de 31 de ani, care a infiintat Yamama in urma cu cativa ani, incepand cu mai multe motociclete.

In ultimele saptamani, Efrangi a coordonat patru livrari, insumand 100 de portii. El castiga 6 dolari la portie. Isi promoveaza serviciile pe Facebook si de indata ce exista un numar consistent de comenzi – 30 in general – incepe un proces complicat de dat telefoane, de transfer de bani si coordonare cu guvernul Hamas, pentru a aduce puiul din Egipt in Gaza.

Este primul serviciu de acest gen din Gaza, o fasie de pamant pe care se afla 1,7 milioane de palestinieni, unde intrarea si iesirea de bunuri si persoane este strict restrictionata.

Prin trecerea de la Rafah, inspre Egipt, pot patrunde doar 800 de persoane pe zi, iar barbatii cu varste cuprinse intre 16 si 40 de ani au nevoie de permis special. Ca sa treci prin Erez in Israel, ai nevoie de permis special si in general este permis doar pacientilor, afaceristilor si angajatilor organizatiilor internationale.

Lipsurile de tot felul au fost suplinite de aparitia tunelurilor clandestine pe sub granita, pe unde sunt transportate alimente, animale vii, masini de lux, arme si chiar materiale de constructii.

In interiorul micii lor bucati de pamant, palestinienilor li se face dor de multe lucruri ce altora par obisnuite. “Circumstantele neobisnuite din Gaza genereaza un mod de gandire neobisnuit. Ei se gandesc la orice se afla dincolo de granita exact cum prizonierii se gandesc la orice se afla dincolo de gratii”, explica Fadel Abu Heen, profesor de psihologie la Universitatea Al Aqsa din Gaza City.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page