INTERNATIONAL | Povestea TINEREI care a fost condamnată la MOARTE după ce şi-a ucis VIOLATORUL. Ultimul său mesaj este UIMITOR

Reyhaneh Jabbari a fost executată în cursul zilei de sâmbătă, prin spânzurare, după ce atunci avea 19 ani, a reuşit să scape de viol doar omorându-şi agresorul. În acest caz, conform legilor din Iran, ea a fost executată în prezenţa familiei bărbatului care a vrut să o violeze. Inedit este faptul că bărbatul era un fost agent de informaţii iranian, pe care Reyhaneh l-a înjunghiat în gât cu un stilou atunci când a atacat-o, potrivit adevărul.

După şapte ani de închisoare, ea a fost anunţată în aprilie că a fost condamnată la moarte prin spânzurare pentru faptele sale. Cu toate acestea, înainte de deces, ea a înregistrat un mesaj audio pentru mama sa, pe care activiştii iranieni l-au oferit publicului.

„Dragă mamă, am aflat astăzi că mi-a venit rândul să înfrunt Qisas (legea iraniană). Mă doare că nu mi-ai spus tu personal că am ajuns la ultima pagină a vieţii mele. Nu crezi că ar trebui să ştiu? Ştii cât de ruşine îmi este că eşti tristă. De ce nu mi-ai dat ocazia să-ţi sărut mâna, să-i sărut mâna tatălui meu? Lumea mi-a permis să trăiesc 19 ani. În acea noapte blestemată ar fi trebuit să fiu eu cea omorâtă. Corpul meu ar fi fost aruncat într-un colţ al oraşului şi, după câteva zile, poliţia te-ar fi dus la morgă să-mi identifici trupul. Acolo ai fi aflat şi că am fost violată. Ucigaşul probabil că n-ar fi fost niciodată găsit, din moment ce nu avem banii şi puterea pe care le au ei. Apoi ţi-ai fi continuat viaţa suferind, în ruşine şi, peste câţiva ani, această durere te-ar fi omorât şi gata. Însă lovitura aia blestemată a schimbat povestea. Corpul meu n-a fost aruncat într-un colţ, ci în mormântul închisorii Evin şi în carcerele acesteia, iar acum în groapa închisorii Shahr-e Ray. Dar resemnează-te sorţii şi nu te plânge. Ştii mai bine că moartea nu este sfârşitul vieţii. M-ai învăţat că venim pe lumea asta pentru a căpăta experienţă, pentru a învăţa lecţii şi că fiecare naştere este o responsabilitate pe umerii cuiva. Am învăţat că, uneori, trebuie să te lupţi. Îmi amintesc când mi-ai spus că un bărbat a protestat atunci când eram biciuită, dar bărbatul care mă bătea l-a lovit şi pe el peste cap şi faţă şi că, în final, a murit din cauza acestor lovituri. M-ai învăţat că, pentru a crea o valoare, o persoană trebuie să persevereze, chiar dacă alta moare. Ne-ai învăţat că trebuie să ne purtăm ca nişte doamne în faţa certurilor şi plângerilor atunci când mergem la şcoală. Îţi aminteşti cât de mult accent ai pus pe felul în care ne comportam? Dar experienţa ta a fost greşită.

Atunci când mi s-a întâmplat asta, învăţăturile tale nu m-au ajutat. Am fost adusă în faţa tribunalului drept o criminală cu sânge rece, fără scrupule. N-am vărsat nicio lacrimă. N-am implorat. N-am plâns isteric pentru că am avut încredere în lege. Dar apoi m-au acuzat că sunt indiferentă în faţa unei acuzaţii de crimă. Vezi, eu nu omoram nici ţânţarii, iar pe gândaci îi apucam de antene şi-i aruncam afară. Acum am devenit un criminal care a premeditat. Felul bun în care mă purtam cu animalele a fost interpretat că aveam înclinaţia de a fi băiat, iar judecătorul nu s-a obosit să vadă că, atunci când mi s-a întâmplat asta, aveam părul lung şi unghiile date cu ojă. Cât de optimist a fost acela care a aşteptat dreptate de la judecători! Nu a contestat niciodată faptul că braţele mele nu sunt puternice precum cele ale unui sportiv, mai ales ale unui boxer. Iar această ţară, faţă de care mi-ai plantat în suflet iubire, nu m-a vrut niciodată şi nimeni nu m-a ajutat când, sub loviturile celui care mă interoga, plângeam şi auzeam cele mai vulgare cuvinte. Când am lepădat şi ultimul semn de frumuseţe de pe mine şi mi-am ras părul am fost răsplătită: 11 zile de carceră. Dragă mamă, nu plânge pentru ceea ce auzi. În prima zi în secţia de poliţie, un agent neînsurat m-a atacat pentru unghiile mele şi atunci am înţeles că frumuseţea n-are ce căuta aici. Frumuseţea înfăţişării, frumuseţea gândurilor şi a dorinţelor, un scris de mână frumos, frumuseţea ochilor şi a felului în care vezi cu ei, chiar şi frumuseţea unei voci blânde. Draga mea mamă, viziunea mea s-a schimbat şi nu tu eşti responsabilă pentru asta. Cuvintele mele sunt fără sfârşit şi le-am dat pe toate cuiva astfel încât atunci când voi executată, fără prezenţa şi ştiinţa ta, să-ţi fie date. Ţi-am lăsat multe cuvinte scrise de mână ca moştenirea mea. Însă, înainte să mor, vreau ceva de la tine, care ai avut grijă de mine cu toată forţa ta şi oricum ai putut. De fapt, este singurul lucru pe care-l vreau de la această lume, această ţară şi de la tine. Ştiu că ai nevoie de timp pentru asta. De aceea, îţi spun dinainte o parte din testamentul meu. Te rog să nu plângi şi să mă asculţi. Vreau să mergi la tribunal şi să le spui solicitarea mea. N-am cum să scriu asta din închisoare, într-un mesaj care să fie aprobat de directorul închisorii. Aşa că încă o dată trebuie să suferi tu din cauza mea. Este singurul lucru pentru care poţi implora fără ca eu să mă supăr – deşi ţi-am spus de atâtea ori să nu implori pentru viaţa mea. Blânda mea mamă, cea care-mi eşti mai dragă decât viaţa, nu vreau să putrezesc în pământ. Nu vreau ca ochiul meu sau inima mea tânără să se facă pământ. Imploră să se aranjeze ca, imediat după ce sunt spânzurată, inima mea, rinichii, ochii, oasele şi orice poate fi transplantat să fie luat din corpul meu şi date în dar cuiva care are nevoie de ele. Nu vreau ca recipienţii să-mi ştie numele, să-mi cumpere flori sau să se roage pentru mine. Îţi spun din tot sufletul meu că nu vreau să ai un mormânt la care să vii, să jeleşti şi să suferi. Nu vreau să porţi doliu pentru mine. Fă tot efortul pentru a uita zilele mele grele. Dă-mă vântului, ca să mă ducă departe. Lumea nu ne-a iubit. N-a vrut soarta mea. Iar acum mă supun în faţa ei şi îmbrăţişez moartea. Pentru că în tribunalul lui Dumnezeu, eu îi voi acuza pe inspectori, eu îl voi acuza pe inspectorul Shamlou, eu îl voi acuza pe judecător, pe judecătorii Curţii Supreme care m-au bătut şi m-au hărţuit. În tribunalul Creatorului, îl voi acuza pe doctorul Farvandi, îl voi acuza pe Qassem Shabani şi pe toţi cei care, din ignoranţă sau cu bună ştiinţă, minţind, m-au nedreptăţit şi mi-au călcat în picioare drepturile şi care n-au vrut să înţeleagă că, uneori, ceea ce pare real de fapt, nu este. Dragă mamă cu inimă bună, pe lumea cealaltă tu şi eu suntem acuzatorii, iar alţii sunt acuzaţii. Hai să vedem ce vrea Dumnezeu. Vreau să te strâng în braţe înainte să mor. Te iubesc. Reyhaneh“.