INTERNAȚIONAL | Nouă morţi în accidentul provocat de fisurarea unei conducte de amoniac în Mexic
Nouă persoane au murit şi alte 40 s-au intoxicat după o scurgere de amoniac dintr-o conductă a companiei publice Pemex, într-o zonă rurală din statul Oaxaca (sudul Mexicului), potrivit unui nou bilanţ anunţat miercuri de Pemex şi autorităţile statului.
“Autorităţile confirmă că numărul persoanelor decedate la Oaxaca a crescut la nouă, în urma unei scurgeri de amoniac dintr-o canalizare”, a scris Pemex pe contul său de Twitter. Directorul Protecţiei civile din Oaxaca, Manuel Maza, a afirmat că 40 de persoane s-au intoxicat.
Guvernul din Oaxaca a anunţat miercuri seara că aproximativ 1.500 de persoane evacuate marţi seara, după accident, “se pot întoarce în siguranţă la domiciliul lor”.
La rândul său, Pemex a anunţat miercuri că scurgerea a fost limitată.
Accidentul a fost provocat de muncitorii care lucrau la extinderea unui drum şi care au lovit accidental o canalizare cu un utilaj de şantier, în dreptul satelor Matias Romero şi Barrio La Soledad.
Această conductă de aproximativ 25 de centimetri diametru transporta amoniac din oraşul Cosoleacaque, în statul Veracruz (sud-est), către Salina Cruz în statul Oaxaca, la o distanţă de 280 de kilometri.
Drumul în lucru a fost închis de poliţie.
Pemex a înregistrat deja, în iulie, o explozie la un oleoduct care s-a soldat cu şapte răniţi (cinci poliţişti şi doi pompieri).
În ianuarie, 37 de persoane au murit într-o explozie provocată de o acumulare de gaz metan, care s-a produs la sediul companiei, în Mexico.
Sursa: mediafax.ro