Stiri

INTERNATIONAL | Noi detalii despre ucigaşul din SUA, care a omorât 20 de copii

Americanul Adam Lanza, confirmat de autorităţile americane ca fiind ucigaşul, vineri, a 26 de persoane, între care 20 de copii, la o şcoală primară din Connecticut (nord-estul SUA), avea asupra sa câteva sute de cartuşe şi o carabină.

Potrivit poliţiei, arsenalul descoperit asupra agresorului după ce acesta şi-a pus capăt zilelor ar fi fost suficient pentru a împuşca încă aproximativ 670 de persoane, relatează luni ABC, citat de Agerpres.

Înainte de sosirea poliţiei, agresorul în vârstă de 20 de ani, care înainte de atacul de la şcoală îşi ucisese mama, împrăştiase în jurul şcolii din Newtown mai multe încărcătoare (de câte 30 de cartuşe), totalizând sute de cartuşe, a declarat purtătorul de cuvânt al poliţiei din Connecticut J. Paul Vance.

Cele mai multe dintre victime, a căror identitate a fost confirmată oficial duminică, au fost împuşcate cu o carabină Bushmaster AR-15.

Asupra atacatorului au mai fost descoperite două pistoale de 10 şi 9 mm. Cu unul din acestea Lanza şi-a luat viaţa. Poliţia a mai descoperit o puşcă de calibru mare în portbagajul vehiculului cu care agresorul, despre care se spune că avea probleme psihice, suferind de o formă de autism, a venit la şcoală.

Related Articles

One Comment

  1. nu pot crede ca e adevarat,ca e posibil azi sa se intample asa ceva…d-zeu sa-i ierte pe copiii nevinovati si pe cei care-i aveau in grija..mare tragedie,mare tristete,incredibil….

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page