ImportantInternational

INTERNAȚIONAL | Italia: 16 milioane de oameni în carantină în nordul țării din cauza coronavirusului. Ce măsuri a mai luat guvernul

Italia a închis, începând de duminică, o mare parte din nordul țării, inclusiv capitala financiară Milano, măsurile dure fiind luate pentru a încerca să limiteze evoluția rapidă a epidemiei în cea mai afectată țară europeană, transmite Reuters.

Restricțiile fără precedent, care vor afecta aproximativ 16 milioane de oameni până pe 3 aprilie, au fost impuse printr-un ordin semna sâmbătă noapte de premierul Giuseppe Conte.

Astfel, populația nu va mai putea intra sau ieși din Lombardia și din 14 provincii din patru alte regiuni, inclusiv din orașele Veneția, Modena, Parma, Piacenza, Reggio Emilia și Rimini.

”Nu va fi posibilă deplasarea în sau din aceste zone, nici în interiorul lor, decât din motive dovedite, de sănătate, legate de locul de muncă sau urgențe”, a declarat Conte într-o conferință de presă ținută la miezul nopții.

”Trebuie să limităm extinderea virusului și să prevenim copleșirea spitalelor”, a adăugat acesta.

Duminică dimineață nu era clar, însă, cât de dur se va acționa pentru implementarea măsurilor, în condițiile în care cursele aeriene păreau să își respecte programul pe aeroporturile din Milano și Veneția, iar în gări încă se vindeau bilete de tren.

Potrivit decretului, toate muzeele, sălile de sport, centrele culturale, bazinele de înot și stațiunile de ski vor fi închise în zonele vizate, iar concediile angajaților din sănătate au fost anulate.

Restaurantele și barurile au voie să stea deschise de la șase dimineața la șase seara, dar doar dacă pot garanta că toți clienții pot sta la cel puțin un metru unul de altul.

Guvernul a luat aceste măsuri după ce s-a anunțat oficial că numărul de cazuri de coronavirus a crescut cu peste 1.200 în doar 24 de ore, iar bilanțul deceselor a crescut cu 36, până la 233. În regiunile nordice Lombardia, Emilia-Romagna și Veneto au fost consemnate 85% dintre cazuri și 92% dintre decese.

Sursa hotnews.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page