InternationalStiri

INTERNATIONAL | Intervenţie de urgenţă a Germaniei, Franţei, Olandei şi Marii Britanii în Parlament. Ambasadorii au cerut explicaţii pentru Codul Penal. Ponta: “Nu am ştiut de lege. Trebuie rediscutată”

Modificările făcute de parlamentari peste noapte Codului Penal pentru a proteja demnitarii de anchetele DNA şi ale ANI au determinat reprezentanţii unora dintre cele mai importante ambasade ale statelor europene în România să vină astăzi în Parlament pentru a cere explicaţii.

Ambasadorul Franţei, Philippe Gustin, adjunctul şefului misiunii Germaniei,  Julia Gross, ambasadorul Olandei, Matthijs van Bonzel, dar şi un reprezentant al secţiei politice a Ambasadei Marii Britanii au cerut astăzi să se întâlnească, în Parlament, cu deputaţii din Comsia Juridică, cea care a operat luni noaptea modificările livrate a doua zi plenului şi acceptate de acesta prin votul USL. Întâlnirile au avut loc în biroul preşedintelui Comsiei Juridice, Bogdan Ciucă.

Mâine şi-a anunţat prezenţa şi actualul şef al misiunii diplomatice a SUA, Duane Butcher.

După semnalele externe negative din ultimele zile, inclusiv legate de Raportul pe Justiţie aşteptat în ianuarie, ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, a cerut şi el o întâlnire cu deputaţii din Comisia Juridică şi cu preşedintele Camerei Deputaţilor, Valeriu Zgonea pentru a discuta subiectele controversate legate de Codul Penal.

Legea a fost între timp reclamată la Curtea Constituţională atât de PDL cât şi de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, autor rarisim al unei sesizări pentru controlul de constituţionalitate al unui proiect de lege înainte de promulgare.

Ce au înţeles deputaţii

La discuţiile cu ambasadorii veniţi în Parlament au fost prezenţi deputaţii Bogdan Ciucă, Eugen Nicolicea, membri în Comisia Juridică, dar şi Florin Iordache, omul care a coordonat din umbră aprobarea amendamentelor controversate, chiar dacă nu este parte a Comsiei. Dacă la final, deputaţii prezenţi au susţinut că “nu au fost abordări politice”, ci doar “clarificări pe articole”, ambsadorii nu şi-au anunţat încă concluziile.

“E corect să vină să se informeze direct de la sursă, nu să preia informaţia trunchiată. Dânşii au venit pentru informare, în urma acestei zarve cu modificările la Codul Penal”, a justificat Nicolicea prezenţa ambasadorilor.

Preşedintele Comsiei Juridice pe de altă parte, Bogdan Ciucă, consideră că nu afost decât  “o problemă de comunicare” legată de Codul Penal. “Cred că şi ei s-au lămurit că e o problemă care ţine de formă şi nu de fond. Am pierdut la capitolul comunicare. Nu se schimbă cu nimic statutul parlamentarului. Nici legea amnistiei nu-i atât de neagră. Ce se va întâmpla cu proiectele de lege va trebui să fie o decizie politică”, a tras Ciucă propriile concluzii.

Ponta: “Eu n-am fost marţi aici. Ambasada SUA a făcut o greşeală”

În prima ieşire publică după întoarcerea din Africa de Sud, unde se afla în momentul adoptării legii, premierul Victor Ponta a susţinut că nu a ştiut de modificarea Codului Penal, dar nu consideră că trebuia consultat. “Ca preşedinte PSD”, Ponta a cerut public calegile să fie rediscutate, cu consultarea Ministzerului Justiţiei, a CSM şi a Comsiei Europene înainte de a fi adoptate.

“Eu nu cred că cine strigă cel mai tare are şi dreptate. S-a strigat foarte mult în două zile. Toată isteria asta nu se bazează pe ceva neconstituţional, ci ca oportunitate. Ca preşedinte PSD cred că cele două legi (legea amnistierii şi Codul Penal, n.red. ) trebuie rediscutate cu toate celelalte instituţii cu care nu s-au discutat, cu Ministerul Justiţiei şi i-am spus domnului Cazanciuc să înceapă aceste discuţii, cu CSM Parchetul General, prezentate Comsiei Europene şi după aceea adoptate dacă sunt în regulă”, a spus Ponta.

Întrebat dacă a ştiut de modificările făcute de USL, premierul a negat că ar fi avut cunoştinţă de schimbarea Codului Penal. “Eu n-am fost marţi aici, n-am scos parlamentari din sală, n-am băgat în sală, eram la Johannesburg. “De amnistie am ştiut – şi în continuare cred că atâta timp cât nu intră infracţiunile produse cu violenţă şi de corupţie e bună – de celelalte nu am ştiut, dar Parlamentul legiferează, nu mă poate întreba pe mine de fiecare dată”, s-a eschivat el. Cu toate acestea, deputatul Ponta a venit şi cu o sugestie de modificare după reacţiile ambasadelor şi ale CE: “Sunt de acord să nu mai fie funcţionari publici să nu mai fie funcţionari publici însă trebuie să aibă un alt statut în aşa fel încât gile penale să li se aplice”.

Cât despre semnalele externe venite după acest scandal, Ponta s-a arătat nemulţumit de reacţia ambasadei SUA. “Am văzut declaraţii de principiu, nu cred că vreo ambasadă europeană contestă dreptul Parlamentului de a legifera, pentru că şi în ţara lor se întâmplă la fel. Singura reacţie care cred că a fost total greşită, că nu se referea la realitate, a fost a ambasadei Statelor Unite, care vorbea despre investiţiile americane. Din câte ştiu eu, Chevron investeşte în România sau poate să plece dacă nu se aplică legea şi dacă nu reuşim să arătăm că putem proteja proprietatea privată. Nu mi-a zis nimeni vreodată de la Chevron cum e cu parlamentarii. De fiecare dată mi-au spus dacă o proprietate privată poate fi apărată. Aici cred că a fost o greşeală (legat de ambasadă – n.r.) şi o să transmit acest lucru”, a susţinut premierul.

La scurt timp, inclusiv liderul socialiştilor din Parlamentul European, grup politic din care face parte şi PSD, Hannes Swoboda, a anunţat că, în opinia sa, “legea contravine valorilor UE”.

SUA, Olanda, Marea Britanie, Germania s-au numărat printre ţările care au reclamat în ultimele două zile derapajul deputaţilor, arătându-se şi prin semnale publice îngrijorate de o asemenea schimbare.

Marţi, în plenul Camerei Deputaţilor s-a adoptat o modificare a Codului Penal prin care pe de o parte demnitarii – preşedinte, parlamentari, primari, consilier – au fost scoşi din categoria funcţionarilor publici şi din atenţia DNA pentru infracţiuni în exerciţiul funcţiei, pe de altă parte le-au fost ridicate restricţiile care îi făceau pasibili de conflict de interese.

Preşedintele Traian Băsescu a criticat modificările, anunţând că va retrimite preoiectul de lege în Parlament, la reexaminare şi, dacă este necesar, şi la Curtea Constituţională.

 

Sursa:www.gandul.info

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page