DiverseInternational

INTERNATIONAL | Fiecare ţară este cea mai bună din lume la ceva. Vezi cu ce le ia faţa România celorlaltor state!

Fiecare ţară este cea mai bună în ceva. În Marea Britanie, de exemplu, sunt cele mai multe grupari fasciste din lume, scrie Huffington Post.

Rafaan Anvari, William Samari şi Ray Yamartino s-au gândit chiar să facă o hartă care să ilustreze calităţile fiecărui stat în parte.

“A durat ceva timp până am etichetat fiecare ţarăm mai ales pentru că am încercat să fim foarte atenţi la problemele economice, sociale şi culturale”, a declarat Rafaan Anvari.

Drept urmare, potrivit celor trei, cursele de canoe sunt lucrul la care maghiarii sunt cei mai buni din lume, pe când grecii sunt cunoscuţi drept cei mai înrăiţi fumători de pe glob.

Brazilienii sunt cei mai buni din lume la cupe mondiale la fotbal cucerite, iar cei din Republica Moldova sunt consideraţi cei mai buni consumatori de alcool.

Bulgarii au cei mai mulţi cetăţeni care deţin propria locuinţă, ruşii sunt cei mai buni în privinţa numărului de focoase nucleare pe care le deţin, în timp ce americanii au cei mai mulţi laureaţi ai premiului Nobel.

În final, lucrul cu care România le ia faţa celorlalte state este viteza de download.

CLICK PENTRU A VEDEA HARTA IN DETALIU!

 

Sursa: http://jurnalul.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page