International

INTERNATIONAL | Cel mai mare salariu minim din lume, de 3.300 de euro, respins de populația unui stat european

Cetățenii unui stat european au respins, duminică, introducerea unui salariu minim unic în ţară, de aproximativ 3.300 de euro, care ar fi fost cel mai mare din lume, potrivit primelor proiecţii publicate de institutul GFS.bern, relatează AFP.

Deși pare greu de crezut, elvețienii au votat, duminică, în cadrul unui referendum, împotriva introducerii unui salariu minim unic în ţară, de aproximativ 3.300 de euro, relatează Agerpres.

Doar aproximativ 23% dintre elvețieni s-au declarat de acord cu un salariu minim de 22 de franci elvețieni pe oră (18 euro), adică aproximativ 4.000 de franci elvețieni salariu brut (3.300 de euro) pentru 42 de ore de muncă pe săptămână, timp de patru săptămâni, conform analizei realizate de GFS.bern, analiză cu o marjă de eroare de +/—3%.

În condițiile costului ridicat al vieții în această țară europeană, sindicatele și partidele de stânga din Elveția susțin că este nevoie de un salariu minim de cel puțin 4.000 de euro.

De remarcat faptul că, potrivit anchetei recente publicate de Oficiul Federal al Statisticii, jumătate dintre salariați în Elveția câștigă lunar peste 6.118 franci elvețieni (5.100 euro).

Elvețienii s-au pronunțat, potrivit primelor estimări, la același referendum, și împotriva achiziționării a 22 de noi avioane de luptă Gripen, de producție suedeză, dar și pentru înăsprirea legii împotriva pedofiliei.

Astfel, potrivit noii propuneri legislative orice persoană care a fost condamnată pentru abuzarea sexuală a unui minor va fi privată pe viață de dreptul de a munci sau de a desfășura o activitate voluntară în apropierea copiilor.

Sursa: www.dcnews.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page