INTERNATIONAL | Ce le-a făcut Agenţia Naţională de Securitate a SUA (NSA) mai multor musulmani radicali pentru a-i discredita
Agenţia Naţională de Securitate a SUA (NSA) a monitorizat căutările pornografice ale ţintelor sale, pentru a-i discredita, scrie Huffington Post.
Un document obţinut de jurnaliştii americani, datat octombrie 2012, arată că NSA a monitorizat şase musulmani radicali, despre care se crede că încercau să racoleze adepţi, dar care nu au fost implicaţi în acte teroriste.
NSA a înregistrat site-urile pe care au intrat musulmanii şi filmele pornografice pe care aceştia le-au vizionat. Agenţia a recurs la această măsură spunând că musulmanii sunt “vulnerabili în special atunci când manifestările lor în privat nu sunt în concordanţă cu cele publice”.
Pe lângă supravegherea activităţii pe site-uri pentru adulţi, NSA a examinat şi lista de contacte a celor şase musulmani, spunând că trei dintre ei au contact minimal cu teroriştii, iar doi promovează al-Qaida.
Huffington Post scrie că, deşi până acum astfel de informaţii jenante au apărut doar despre cei şase musulmani, nu este exclus ca NSA să monitorizeze şi căutările pornografice ale altor utilizatori.
Sursa: www.gandul.info