InternationalStiri

INTERNATIONAL | Angajări la Wizz Air: compania are nevoie de personal pentru o nouă bază în România, care va fi inaugurată în vară

Compania aeriană low-cost Wizz Air va recruta însoţitori de bord pentru baza din Craiova, ce va fi inaugurată în iulie anul acesta, când vor fi operate zboruri spre patru destinaţii.

“În 2013 am lansat primele zboruri din Craiova. În mai puţin de un an şi jumătate, în parteneriat cu Aeroportul Internaţional Craiova şi Consiliul Judeţean Craiova, vom inaugura în această vară a 5-a bază Wizz Air din România, cu patru noi rute disponibile– Bologna, Roma Ciampino, Dortmund şi Barcelona”, a spus Daniel de Carvalho, Corporate Communications Manager la Wizz Air.

În România salariul unei însoţitoare de bord ajunge la  1.000 de euro însă în străinătate se ridică şi la 3000-4000 de euro pe lună

Candidaţii trebuie să aibă peste 19 ani şi o înălţime de peste 165 cm (fetele) şi 175 cm (baieţii). De asemenea, trebuie să fie absolvenţi de liceu (minim) şi să fie fluenţi în limba engleză. Viitorul însoţitor de zbor trebuie să ştie să înoate şi să poată ajunge la bază într-o oră în perioada de  stand by. Competenţele excelente de comunicare sunt obligatorii, precum şi abilitatea de a lucra în echipă, potrivit oficialilor companiei.

Interviurile vor avea loc miercuri, 26 februarie, începând cu ora 9:00 la Aeroportul Internaţional Craiova – terminalul plecări (Calea Bucureşti, 325A, Craiova). CV-urile se depun pe site-ul companiei aeriene.

Wizz Air a transportat anul trecut pe piaţa locală 3,2 milioane de pasageri iar la nivel internaţional 13,5 milioane de pasageri. În prezent, compania operează 300 de rute în 35 de ţări.

Sursa: zf.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page