Stiri

INTERNATIONAL | A sedus o bătrână de 75 de ani şi a fugit cu banii ei

Un român de 35 de ani, acuzat de înşelarea unei persoane cu infirmitate, a fost denunţat de o femeie de 75 de ani. Potrivit cotidianului “Alto Adige”, povestea a început acum trei veri. Era iunie când, în 2010, femeia din Bolzano (care trăia şi trăieşte singură într-un frumos apartament din oraş fără probleme economice deosebite) a făcut cunoştinţă cu un cetăţean român de 35 de ani, obişnuit să trăiască de pe urma unor mici concerte zilnice pe străzi.

Bărbatul, care se prezenta bine şi rezulta a fi deosebit de amabil, a făcut-o să-şi piardă capul pe bătrâna care se simţea deosebit de atrasă de acea persoană care îi dădea o senzaţie de siguranţă, cel puţin la nivel psihologic. Românul trebuie să fi înţeles din zbor situaţia şi a început să se gândească că ar fi avut mai mult succes – din punct de vedere economic – îngrijindu-se de relaţia cu bătrâna (insinuându-se în viaţa sa) mai degrabă decât să se întreţină din banii oferiţi de trecători pentru concertele sale pe stradă.

Şi astfel muzicantul s-a împrietenit tot mai mult cu femeia de 75 de ani, propunându-se ca ajutor în casă, meseriaş la toate şi chiar amant de nedespărţit. Femeia le-a povestit anchetatorilor că s-a îndrăgostit şi că a fost răsplătită de partenerul său şi din punct de vedere sexual. Însă femeia de 75 de ani a fost determinată în mod gradual să bage tot mai mult mâna în portofel: mai întâi ca ajutor pentru plata chiriei vechiului apartament în care trăia singur, apoi pentru a cumpăra o maşină la mâna a doua, după pentru efectuarea unei serii de reparaţii mecanice, în final pentru cumpărarea unei maşini noi în valoare de 20.000 de euro.

Pe lângă alte sume acordate de femeie în numerar cu titlul de împrumut. De fapt, românul o convinsese că mai devreme sau mai târziu reprezentaţiile sale artistice vor obţine un succces notabil şi că va fi în măsură să restituie sumele împrumutate. În realitate românul a dispărut în neant pe 16 decembrie anul trecut după ce a încasat în total 65.000 de euro. În acel moment femeia şi-a dat seama că a fost înşelată şi l-a denunţat.

Procurorii au deschis o anchetă şi au dispus mai întâi o expertiză psihologică asupra bătrânei. A rezultat că victima înşelătoriei suferă de o tulburare cognitivă, cu consecinţe asupra capacităţii de evaluare a propriilor alegeri şi a comportamentului persoanelor. Românul, care este de negăsit, este acuzat în lipsă de “înşelare a unei persoane cu infirmitate”, pentru că a profitat de tulburările psihice ale femeii.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page