InternationalStiri

INTERNATIONAL | A fost cel mai BOGAT om al Rusiei, dar a RENUNŢAT la toată AVEREA şi trăieşte ca în BIBLIE

German Steriglov a devenit primul milionar legal al Rusiei după Revoluţia din 1917, la vârstă de 24 de ani. A canditat pentru preşedinţia Rusiei, a fost unul din cei mai respectaţi şi temuţi oameni ai ţării, a candidat la primăria Moscovei, dar după ce a primit “un semn divin” el şi-a vândut toată averea la licitaţie, a făcut donaţii şi a ales să trăiască la fel de simplu ca în Biblie.

German Steriglov şi soţia lui Alyona şi-au vândut proprietăţile, printre care şi un conac de 20 de camere din cartierul cel mai exclusivist al Moscovei, apartamentul de lux din New York cu vedere la Statuia Libertăţii, birourile de pe Wall Street şi din centrul Londrei şi casă de vacanţă din Geneva.

El a donat acţiuni în valoare de sute de milioane de euro, în vreme ce Alyona şi-a schimbat bijuteriile preţioase şi hainele de firma pe tradiţionalele veşminte purtate de ţăranii din romanele secolului XIX ale lui Tolstoi.

Din 2005, German Steriglov şi-a luat familia şi s-a retras în munţi, la 100 de Km de Moscova, în pădure, unde şi-a construit o casă din lemn. El susţine că abia în acea căsuţă pe care o îngrijeşte singur, a început să trăiască cu adevărat, pentru că a ales model de viaţă, modelul biblic.

“Niciodată nu am dus o viaţă mai frumoasă, mai curată, mai bună. Am un trai împlinit şi interesant. Am regăsit fericirea şi iubirea în familia mea, am timp să vorbesc cu copiii mei şi cu soţia mea. Nici acum, când mă uit în spate, nu îmi vine să cred că am reuşit să părăsim Moscova. Cu tot ce înseamnă ea: bani, invidie, mercantilism, ostilitate. Acum, cu greu pot descrie starea în care ne aflăm. Se aseamănă cumva cu gustul îngheţatei: trebuie să o guşti prima oară ca să te îndrăgosteşti de ea”, a povestit  German Steriglov, pentru BBC.

“În primii doi ani de relaţie ne-am mutat de 23 de ori. El mă suna şi-mi spunea: «Împachetează, iar ne mutăm». În cercurile în care soţul meu activa aveau loc multe crime. În perioada în care German începea să îşi facă un nume în domeniul afacerilor, viaţa era extrem de periculoasă, iar ameninţările şi teama de a nu fi răpiţi îl făceau pe rus să gândească cu teamă la ziua de mâine”, a adăugat Alyona, soţia miliardarului.

“Niciodată nu mi-am dorit servitori, nu-mi plăcea ideea unor străini în casa mea. Dar întotdeauna a existat excepţia pe care am acceptat-o de dragul vieţii şi a siguranţei: bodyguarzii înarmaţi până-n dinţi. Dupa ce ne-am mutat în Moscova, înainte locuisem în Mayfair, Londra, am realizat că aceştia erau indispensabili. Eram foarte bogaţi într-o ţară în care majoritatea oamenilor nu erau avuţi, iar oamenii de afaceri erau ţintele favorite ale răpitorilor. Era îngrozitor. Întotdeauna aveam cel puţin două gărzi de corp cu mine, dar odată numărul acestora a ajuns la 60 pentru a mă supraveghea atât pe mine, cât şi pe copiii mei”, a mai spus  Alyona.

German a povestit că primit un “semn divin”, la alegerile prezidenţiale din 2004, când Vladimir Putin a câştigat alegerile..

Acum el îşi învaţă copiii matematică, geografie, istorie, iar familia lor trăieşte o viaţă simplă, în comuniune cu natura şi cu divinitatea: “Îl simţim pe Dumnezeu mai aproape. Acum ştiu cum era ca Iisus să fie tâmplar. Este un lucru minunat”, a mai spus

Micuţii au fost crescuţi în spiritul credinţei ortodoxe, citesc cărţi în slavă veche, ştiu să vâneze şi au abilităţi de supravieţuire. Cei patru băieţi ai cuplului nu merg la şcoală, învaţă acasă cu profesori particulari, de modă veche, atent selectaţi. Pe unică lui faţă, Pelagia, în vârstă de 18 ani, studentă la Universitatea din Moscova, Sterligov plănuieşte să o mărite cu un bărbat credicios.

“Folosiţi resursele de care încă dispuneţi pentru a construi un sistem nou, în loc să ţineţi cu dintîi de ‘puţinul’ care v-a rămas”, îi sfătuieşte Sterligov pe foştii “colegi de breaslă”.
Sursa:www.evz.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page