ImportantInternational

INTERNAȚIONAL | 2 august, zi dedicată comemroării Holocaustului romilor

În urmă cu 71 de ani, pe 2 august 1944 aproape trei mii de romi – copii, femei şi bărbaţi – au fost gazaţi în lagărul de la Auschwitz, informează RRA.

Cele trei mii de victime se adaugă nenumăraţilor romi exterminaţi de regimul nazist în ceea ce se numeşte în limba romani “poraimos” sau holocaustul romilor.

Cu ocazia comemorării acestei zile, premierul Victor Ponta a transmis un mesaj în care îi invită pe toţi românii să ţină un minut de reculegere în amintirea victimelor care au murit fie la Auschwitz, fie în lagărele din Transnistria şi de la Bug.

Într-un comunicat al guvernului se arată că executivul de la Bucureşti salută iniţiativa societăţii civile din ţara noastră de a comemora împreună acest moment tragic din istoria modernă a umanităţii.

Acţiunile regimului nazist german de exterminarea romilor au fost mult mai puţin studiate decât cele din holocaustul evreiesc, şi numai în ultimii ani comunitatea romă a început să ceară recunoaşterea ca victime ale regimului nazist.

Este dificil de estimat numărul de romi ucişi, dar potrivit datelor publocate de centrul Anne Frank din Statele Unite, numărulTOTAL de victime de etnie romă în timpul poraimos ar ajuge până la jumătate de milion, precizează aceeași sursă.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page