Ziua de 31 mai 2021 a constituit un prilej de întalnire pentru copiii claselor primare din cadrul Școlii Gimnaziale nr.1 Rădăuți Prut cu polițiștii Compartimentului de Analiză și Prevenire a Criminalitații și ai Biroului de Siguranță Școlară din cadrul IPJ Botoșani.
Astfel, elevii au primit informații privind siguranța acasă, pe stradă și in locurile de agrement. Întâlnirea a avut un caracter interactiv, iar copiii au primit sfaturi cu privire la conduita pe care trebuie să o adopte atunci când siguranța le este pusă în primejdie.
Polițiștii au discutat și despre traversarea în siguranță a părții carosabile, care sunt regulile de circulație atunci când se deplasează pe bicicletă, unde este locul lor în automobil, precum și alte reguli de educție rutieră specifice acestei categorii de vârstă.
La finalul întâlnirii, toți copiii prezenți la activitate au primit cadouri cu ocazia zilei de 1 Iunie, constând în dulciuri, rechizite și materiale educaționale.
De asemenea, unul dintre copii, care s-a remarcat cu rezultate bune la învățătură în acest an școlar a fost premiat de către Asociația Internațională a Polițiștilor Regiunea 1 Botoșani și Asiciația Sportivă Dinamo.
În cadrul activităților au fost distribuite materiale realizate în parteneriat cu Autoritatea Teritorială de Ordine Publică.