Inspectoratul Școlar Județean Botoșani marchează Ziua Internațională a persoanelor cu dizabilități – FOTO
Inspectoratul Școlar Județean Botoșani marchează ziua internațională a persoanelor cu dizabilități printr-o activitate de voluntariat pentru elevii Școlii Profesionale Speciale ,,Sf. Stelian,, Botoșani. Activitatea are o dublă semnificație pentru cadrele didactice și elevii unității de învățământ, deoarece pe 27 noiembrie s-a sărbătorit Sfântul Stelian, ocrotitorul copiilor, al cărui nume îl poartă și școala.
În această unitate de învățământ sunt înscriși, și frecventează cursurile, un număr de 160 de elevi.
Voluntarii Inspectoratului Școlar Botoșani, prin contribuție proprie, au donat elevilor fructe și dulciuri. Emoția și bucuria copiilor se puteau citi pe chipurile lor gingașe, iar sclipirea din privirile lor ne-au emoționat profund.