Înlăturarea sau modificarea măsurii suspendării dreptului de a conduce, de către judecători, a fost anulată de ÎCCJ
ICCJ a decis la data de 12.04.2021 că judecătorii NU AU DREPTUL să înlăture sau să modifice măsura suspendării dreptului de a conduce autovehicule!
În ședința din 12.04.2021, completul pentru soluționarea recursului în interesul legii, a adoptat Decizia nr. 5 în dosarul nr. 3373/1/2020 și a stabilit faptul că instanța de judecată, învestită cu soluționarea plângerii contravenționale formulate împotriva unui proces verbal de contravenție, prin care s-a aplicat sancțiunea complementară a suspendării temporare a exercitării dreptului de a conduce un autovehicul, tractor agricol sau forestier ori tramvai, nu are posibilitatea să examineze proporționalitatea acestei măsuri complementare. Decizia va deveni obligatorie imediat după motivare și publicare în Monitorul Oficial.