Infractional

INFRACTIONAL | Zeci de grupări din sfera traficului de persoane, destructurate de poliţiştii români

Polițiștii au destructurat, în primele cinci luni ale anului, 31 de grupări infracționale organizate, iar aproape 300 de persoane au fost trimise în judecată pentru săvârșirea de infracțiuni din sfera traficului de persoane și de migranți.

Potrivit unui comunicat al Inspectoratului General al Poliției Române (IGPR), remis sâmbătă Agerpres, lucrători ai Poliției Române au indisponibilizat și au instituit sechestru asigurător, în perioada amintită, pentru 90.812 lei, 59.730 de euro (dintre care 17.000 de euro transformați din alte valute), 2.050 dolari americani, jumătate de kilogram de aur, 2,36 kg. de argint, 16 imobile, 29 de autoturisme, 3 arme de foc, precum și alte bunuri, în valoare totală de 19.000 de lei.

Polițiștii au desfășurat activități de cercetare penală și investigare în cadrul dosarelor penale instrumentate, sub coordonarea procurorilor D.I.I.C.O.T., fiind emise 2.091 ordonanțe de delegare, din care 1.859 au fost finalizate, se arată în comunicat.

La nivel național, în primele cinci luni ale anului, polițiștii au efectuat 97 de acțiuni, care au vizat destructurarea grupărilor organizate infracționale, specializate în trafic de persoane și de migranți.

Conform sursei, au fost trimise în judecată 276 de persoane, pentru comiterea a 652 de infracțiuni de trafic de persoane de minori, infracțiuni conexe, precum și trafic de migranți.

Dintre cele 276 de persoane cercetate, 187 au fost reținute sau arestate.

Tot în această perioadă, polițiștii au destructurat 31 de grupări infracționale, formate din 187 de membri.

Prevenirea și combaterea traficului de persoane și de migranți reprezintă priorități pentru organismele europene, regionale și internaționale de aplicare a legii, obiectivul luptei împotriva acestui gen de criminalitate fiind salvarea victimelor și tragerea la răspundere a infractorilor, precizează comunicatul citat.

Potrivit sursei menționate, în vederea combaterii traficului de persoane și de migranți și pentru înlăturarea efectelor negative asupra societății, Poliția Română cooperează cu principalele instituții cu atribuții în acest domeniu, atât pe plan intern (S.R.I., D.I.P.I., I.G.P.F., I.G.I.), cât și extern, cu țările de origine, tranzit și destinație a victimelor traficului sau a migranților ilegali, precum și cu formațiunile similare ale statelor membre Europol, Frontex sau Interpol.

Sursa: antena3.ro

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page