INFRACTIONAL | Unul dintre ce mai căutaţi infractori din Italia, un hoţ de iahturi de lux, prins la Iaşi
Un hoţ de iahturi de lux, unul dintre cei mai căutaţi infractori din Italia, a fost prins la Iaşi, în timp ce se afla la mall, la cumpărături. Ambarcaţiunile erau furate din porturile de la Marea Mediterană, apoi vândute magnaţilor din Rusia şi Arabia.
Unul dintre cei mai căutaţi infractori din Italia a fost prins de autorităţile din Iaşi. Nicolae Ciobotaru era căutat de anchetatorii italieni de peste jumătate de an, fiind unul dintre liderii unei reţele de hoţi specializaţi în furturi de iahturi de lux.
Ciobotaru este originar din Republica Moldova, iar procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Iaşi l-au prins după ce a venit la Iaşi împreună cu soţia, pentru cumpărături, scrie Ziarul de Iaşi.
Surse juridice au precizat pentru Ziarul de Iaşi că bărbatul a crezut că a scăpat de acuzaţiile italienilor după ce autorităţile din Chişinău l-au audiat recent în acelaşi caz, însă l-au lăsat să plece acasă. La punctul de trecere a frontierei în România a fost depistat însă în baza informaţiilor oferite de biroul SIRENE, instrument de colaborare judiciară între statele membre ale Uniunii Europene.
Sursa: www.romaniatv.net