INFRACȚIONAL | Un vitezoman beat din Botoșani a fost prins de polițiști după ce a fost dat de gol de un alt șofer
Un tânăr de 22 de ani din Botoșani, care s-a urcat beat la volan, a dat bătăi de cap polițiștilor, după ce a scăpat mașina pe care o conducea de sub control.. Oamenii legii au fost sesizaţi, joi, prin apel 112 de un bărbat de 43 de ani, din localitatea Cristeşti, cu privire la faptul că în timp ce se deplasa cu autoturismul pe raza localităţii Cătămărăşti-Deal a fost acroşat de o autoutilitară, al cărei conducător auto şi-a continuat deplasarea.
Poliţiştii sosiți la fața locul au reușit în scurt timp să reia firul întâmplării.
Un tânăr de 22 de ani din municipiul Botoşani, în timp ce conducea o autoutilitară pe DN 29B, în localitatea Cătămărăşti, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers, pătrunzând pe contrasens, unde a intrat în coliziune cu un alt autoturism care se deplasa regulamentar, fără a produce victime omeneşti.
După producerea coliziunii, tânărul şi-a continuat deplasarea, fiind depistat ulterior de către poliţişti conducând un alt vehicul pe strada Magnoliilor din localitatea Cătămărăşti.
Acesta a fost testat cu aparatul alcooltest, valorea rezultată fiind de 0,75 mg/l alcool pur în aerul expirat.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.