INFRACȚIONAL | Un tânăr care a condus mort de beat a dat nas în nas cu polițiștii botoșăneni
Sfârșitul sătptămânii trecute s-a dovedit nefast pentru un tânăr din Darabani, care după ce a băut peste măsură a prins curaj și s-a urcat la volan. Ghinionul său a fost că a dat nas în nas cu polițiștii, cărora nu le venea să creadă când au văzut valoarea indicată de etilotest.
Poliţiştii din Darabani, au oprit la o razie pe strada Trandafirilor, din oraşul Darabani, un autoturism condus de un tânăr de 28 de ani, din localitatea Mileanca.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică a fost testat cu aparatul alcooltest, valoarea rezultată fiind de 1,12 mg/l alcool pur în aerul expirat.Ulterior,tânărul a fost condus la o unitate spitalicească pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele său a fost deschis un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.