INFRACȚIONAL | Un bărbat a intrat într-o casă la Baisa și a furat uniforma unui gardian

Comportamentul suspect al unui bărbat îmbrăcat cu ținută specifică angajaților Penitenciarului Botoșani a dat de bănuit unui echipaj de jandarmi aflat joi seară în executarea unei misiuni de menținere a ordinii și siguranței publice.
La întrebările jandarmilor, bărbatul în vârstă de 44 de ani a recunoscut că a pătruns printr-o fereastră deschisă într-un imobil din localitatea Baisa și a sustras ținuta respectivă, după care s-a echipat și a ieșit la plimbare pe strada Grivița din municipiul Botoșani, moment în care a fost observat de lucrătorii Inspectoratului de Jandarmi Județean Botoșani.
Jandarmii au luat legătura cu proprietarul hainelor, acesta reintrând în posesia ținutei de serviciu și a altor haine civile sustrase din locuință, iar falsul angajat al Administrației Naționale a Penitenciarelor a fost condus la sediul inspectoratului, unde i-au fost întocmite actele de sesizare a organelor de urmărire penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.