ImportantInfractional
INFRACȚIONAL | Un bărbat a încercat să mituiască un polițist care l-a prins băut la volan

Un şofer în vârstă de 30 de ani, i-a oferit 700 lei unui polițist din Sibiu ca să renunţe la cercetări, după ce a fost prins că a condus sub influenţa alcoolului (1,05 mg/litru în aerul expirat).
Ieri, la Suceava, o candidată la obținerea permisului de conducere a oferit 100 euro polițistului examinator, chiar in sala de examen, pentru ca acesta să urgenteze susținerea examenului auto.
În ambele situații, polițiștii au refuzat mita și au denunțat fapta la #DGA, fiind organizate acțiuni de prindere în flagrant.
Cei doi care au crezut că integritatea poate fi cumpărată, riscă acum, pentru săvârșirea infracțiunii de dare de mită, de la 2 la 7 ani închisoare.