INFRACTIONAL | Tot mai mulți șoferi încalcă legea și se aleg cu dosare penale. Vezi ce au constatat polițiștii!
La data de 17.06.2015, în jurul orei 08.25, A. L. de 43 ani, din municipiul Botoşani, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe Calea Naţională din municipiu.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,44 mg/l alcool pur în aerul expirat; acestuia i-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deținerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibație alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.
La data de 17.06.2015, în jurul orei 17.15, C. A. de 20 ani, din comuna Cristineşti, judeţul Botoşani, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism pe DJ 291D, în localitatea de domiciliu.
Verificările efectuate au stabilit că tânărul nu poseda permis de conducere, astfel încât în cauză au fost întocmite acte procedurale sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul, de către o persoană care nu posedă permis de conducere.
La data de 17.06.2015, în jurul orei 19.30, B. T. de 24 ani, din municipiul Botoşani, a fost depistat în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Bulgaria, pe strada Vânători din municipiul Botoşani.
Verificările efectuate au stabilit că tânărul avea dreptul de a conduce suspendat.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul comiterii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul, de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendată.
La data de 17.06.a.c., în jurul orei 18.10, M. G. de 50 de ani, din comuna Cristești, judeţul Botoşani, a fost depistat în timp ce conducea o autoutilitară înmatriculată în Anglia, pe DC 52D, pe raza comunei Coşula, transportând material lemnos pentru care nu deţinea documente de proveniență.
Bărbatul a fost sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum 2.000 lei, fiind dispusă confiscarea a 2,5 m.c. material lemnos.
Totodată, întrucât plăcuţele cu numerele de înmatriculare, aplicate pe vehicul, erau confecţionate artizanal, fiind neconforme cu standardele, existând suspiciuni inclusiv cu privire la veridicitatea numărului de înmatriculare (respectiv a combinaţiei de cifre/litere înscrise pe plăcuţe), în cauză s-au întocmit şi acte procedurale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul neînmatriculat.