INFRACTIONAL | Sute de şoferi, sancţionaţi de poliţiştii botoşăneni!
În perioada 12 – 14 iulie a.c., poliţiştii botoşăneni au acţionat cu precădere pentru prevenirea evenimentelor rutiere, asigurarea fluenţei traficului rutier şi pentru a preîntâmpina producerea unor evenimente grave.
Poliţiştii au depistat 6 suspecţi de comiterea unor infracţiuni şi au aplicat 469 de sancţiuni contravenţionale. În perioada menţionată, s-au desfăşurat 30 de acţiuni punctuale, la care au participat poliţiştii structurilor de poliţie rutieră, ordine publică, prevenire, transporturi şi intervenţie rapidă.
Poliţiştii au instituit 4 filtre şi au intervenit, aplanând 24 de stări conflictuale. În urma acţiunilor desfăşurate, poliţiştii au constatat în flagrant 14 infracţiuni.
Poliţiştii rutieri au fost prezenţi în trafic, acţionând pentru asigurarea respectării regimului legal de viteză şi prevenirea evenimentelor rutiere, folosind echipamentele de supraveghere video a traficului rutier şi măsurare a vitezei de deplasare a autovehiculelor.
Astfel, au fost depistate 9 infracţiuni la regimul circulaţiei rutiere ( 5 persoane au fost prinse la volan cu o alcoolemie peste limita legală, iar alte 4 persoane au fost depistate conducând un auto fără permis de conducere sau cu permisul suspendat sau conducând autovehicule neînmatriculate).
De asemenea, 397 persoane au primit amenzi contravenţionale la O.U.G. 195/2002, dintre care 267 pentru viteză şi 130 pentru alte abateri.
Poliţiştii au reţinut 10 permise de conducere şi au retras 5 certificate de înmatriculare.
În urma controalelor, patrulărilor şi intervenţiilor, poliţiştii au aplicat 43 de sancţiuni contravenţionale la Legea 61/1991 privind ordinea şi liniştea public şi 10 la Legea 12/1990 privind protejarea populaţiei împotriva unor activităţi comerciale ilicite.
În total, în perioada 12 – 14 iulie a.c., au fost aplicare 469 sancţiuni contravenţionale, în valoare de aproximativ 75.900 lei.