INFRACŢIONAL | Suspecţi de comiterea unor infracţiuni identificaţi de poliţişti
În urma cercetărilor efectuate de poliţişti a fost identificat suspectul de comiterea agresiunii din 25.11.2012 asupra lui I. LEONTINA, de 75 ani, din comuna Vorniceni în persoana lui A. CONSTANTIN, de 19 ani, comuna George Enescu . Suspectul a fost sprijinit în comiterea faptei de M. CRISTINEL, de 25 ani, din comuna Cordăreni şi L. VICTOR, de 31 de ani, din comuna Vorniceni.
În cauză se continuă cercetările față de cei trei tineri sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de violare de domiciliu, tentativă de furt, lovire sau alte violențe.
În ziua de 28.11.2012, începând cu orele 15:45, poliţiştii au dispus în reţinerea pentru 24 de ore în arestul I.P.J. Botoşani a suspecţilor G. GABRIEL, de 25 ani, V. PAULICĂ, de 22 ani, C. ŞTEFAN, de 22 ani şi T. CORNEL, de 19 ani, aceştia fiind cercetaţi pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea ordinii şi liniştii publice şi portul fără drept al cuţitului.
În noaptea de 26/27.11.2012, în jurul orei 01:00, cei patru au provocat un scandal pe strada Constantin Gane din Botoşani, tulburând ordinea şi liniştea locatarilor . Pe timpul altercaţiei, G. GABRIEL a folosit în scopul intimidării un cuţit .
În data de 29.11.2012, învinuiţii urmează a fi prezentaţi Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani cu propunere de arestare preventivă.