Infractional

INFRACȚIONAL | Sub influenţa alcoolului şi fără permis, cu o motocicleta furată

În noaptea de 17/18.05.2013, în jurul orei 03.40, a fost depistat în trafic, pe strada Crihana, în localitatea Flămânzi, judeţul Botoşani, P. ADRIAN CĂTĂLIN de 27 ani, din sat Storești, comuna Frumușica, judeţul Botoşani, în timp ce conducea o motocicletă.

Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul indicând o concentrație  de 1,08 mg/l alcool pur în  aerul expirat.

Totodată, verificările efectuate de poliţişti au stabilit că bărbatul nu posedă  permis de conducere pentru nicio categorie.

În cauză se efectuează cercetări față de P. ADRIAN CĂTĂLIN sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de  către  o  persoană  care  are  o  îmbibație  alcoolică  în sânge, peste limita legală şi conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

Mai mult, în urma extinderii cercetărilor, poliţiştii au constatat că  motocicleta a fost furată în noaptea de 18/19.04.2013 din curtea locuinței lui D. M., din satul Cotu, comuna Copălău, judeţul Botoșani şi, la momentul depistării, autovehiculul se afla în posesia lui B. FLORIN de 19 ani, din sat Storești, comuna Frumușica.

În cauză continuă cercetările, pentru a stabili modul în care motocicleta a ajuns în posesia tânărului de 19 ani, care va fi de asemenea cercetat sub aspectul săvârșirii infracțiunii de încredințarea, cu știință, a unui autovehicul pentru conducerea pe drumurile publice, unei persoane care nu posedă permis de conducere sau unei persoane care se află sub influenţa alcoolului.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page