ImportantInfractional

INFRACTIONAL | Spaga pentru comisar, preparate vanatoresti de la Botosani si sex de peste Prut

Procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Serviciul Teritorial Suceava, au finalizat un nou dosar în ceea ce-l priveşte pe comisarul-şef Nelu Fediuc. Este al doilea dosar în numai câteva luni, dar din urmă vine cel puţin încă o cauză penală, şi asta pentru că anchetatorii au disjuns cercetările faţă de alte 22 de infracţiuni de luare de mită, abuz în serviciu şi  constituire de grup infracţional organizat.

În actualul dosar, Nelu Fediuc trebuie să răspundă pentru patru infracţiuni de luare de mită, patru infracţiuni de influenţare a declaraţiilor şi o infracţiune de tentativă de abuz în serviciu.

Conform rechizitoriului de sesizare a instanţei de judecată, fostul şef al Sectorului Poliţiei de Frontieră Siret era un soi denacealnic în zonă, iar pentru a permite traficul cu produse accizabile, în special ţigări de contrabandă, băga în desagă tot ce-i cădea în mână.

 

Bani şi sex pentru a favoriza traficul de ţigări

Timp de jumătate de an, una dintre protejatele comisarului-şef Nelu Fediuc a fost o femeie din Republica Moldova, despre care Monitorul de Suceava a scris în exclusivitate în august 2008.

Pentru a-i permite moldovencei să tranziteze frontiera din Ucraina spre România, prin PTF Siret, Fediuc i-a cerut câte 200 de dolari lunar. Afacerea a mers ca pe roate în acest interval, iar în afara banilor, fostul şef al Sectorului Poliţiei de Frontieră Siret a obţinut şi favoruri sexuale. Înţelegerea a „crăpat” în iunie 2008, iar câteva săptămâni mai târziu femeia a depus o plângere la DNA Suceava în care povestea cu lux de amănunte tot ce s-a petrecut.

Nelu Fediuc a reuşit să afle despre această sesizare, iar prin ameninţări şi metode de intimidare şi corupere a încercat s-o determine pe moldoveancă să-şi retragă plângerea. Pentru că nu a avut succes, în septembrie 2008 a căutat-o din nou pe fosta parteneră de sex şi afaceri şi i-a oferit 12.000 de euro pentru a dezminţi public acuzaţiile aduse împotriva lui.

Pentru că s-a simţit umilită în cele şase luni cât a colaborat cu Nelu Fediuc, femeia a refuzat să-şi retragă plângerea, care acum constituie baza actualului proces.

 

Cămara lui Fediuc, umplută cu parfumuri, whisky, vodcă şi carne de vânat

Banii şi favorurile sexuale nu au fost singurele avantaje obţinute de Nelu Fediuc în perioada de graţie a anilor 2007-2009.

Astfel, în perioada septembrie 2007 – decembrie 2008, în cămara fostului şef al Sectorului Poliţiei de Frontieră Siret au ajuns preparate şi carne de vânat achiziţionate de la un abator din judeţul Botoşani. Plocoanele au venit de la Dumitru Horga, preotul din Cândeşti, unul dintre principalii oameni protejaţi de Nelu Fediuc.

Pe aceeaşi filieră, în cămara lui Fediuc au mai ajuns şi alte produse, cum ar fi flori ornamentale în valoare de 200 lei, 300-400 kg de pește (somn și crap), cantităţi de motorină în recipiente de 20 litri, parfumuri, sticle de vodcă şi whisky achiziţionate de la magazinul duty-free administrat de Liliana Brânduşa Fediuc, soţia lui Nelu Fediuc, în valoare de 300-400 dolari. Toate aceste bunuri au fost oferite pentru ca traficul cu ţigări de contrabandă să se poată derula fără incidente.

Bunuri din magazinul duty-free administrat de soţia lui Fediuc au fost cumpărate şi de alţi contrabandişti, iar în final au ajuns tot la omul care coordona aceste afaceri ilegale.

În afara acestor bunuri, Nelu Fediuc a încasat şi bani drept taxă de protecţie, sume care au variat între 100-200 de dolari pe lună.

 

A încercat să intimideze trei martori din celălalt dosar pentru a-şi schimba declaraţiile

Multă vreme, Nelu Fediuc a considerat că nu i se poate întâmpla mare lucru, reuşind să revină în funcţii de conducere în mod aproape miraculos.

Spre surprinderea sa, în iunie 2014 a fost trimis în judecată de procurorii DNA Suceava. În tentativa sa de a scăpa şi de aceste acuzaţii, a luat legătura, direct sau cu ajutorul vameşului Gheorghe Robu, cu diferiţi martori din dosar. A încercat să pună presiune pe ei şi să-i determine să-şi retragă acuzaţiile, numai că în loc să-şi atingă scopul s-a ales cu un nou dosar penal, în care a şi fost arestat, situaţie care se regăseşte şi în acest moment.

De altfel, în actualul dosar, procurorii au cerut menţinerea stării de arest preventiv faţă de Nelu Fediuc, o decizie urmând să fie luată de instanţele de judecată.

 

A încercat să-l salveze pe un ucrainean de la amendă, confiscarea maşinii şi interdicţia de a intra în România

Comisarul-şef Nelu Fediuc va ajunge în faţa instanţei şi pentru că a încercat să-l scape pe un ucrainean de legile din România. Mai exact, între 30 aprilie – 1 mai 2013, în calitate de şef al Sectorului Poliţiei de Frontieră Rădăuţi, le-a cerut unor subalterni să-l facă scăpat pe ucrainean. Acesta fusese prins cu 1.970 de pachete de ţigări de contrabandă, iar potrivit legislaţiei din România urma să rămână fără marfă, să primească o amendă şi să i se aplice interdicţia de a intra în ţară pentru o perioadă de cinci ani. Nimic din ce a preconizat Nelu Fediuc nu s-a întâmplat, şi asta pentru că oamenii din subordinea sa au refuzat să-l asculte şi l-au „executat” pe ucrainean.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page