INFRACTIONAL | Șofer prins băut la volan, două zile la rând, pe străzile din Botoșani
Sâmbătă poliţiştii Biroului Rutier aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu au oprit pentru control pe strada Bujorului din municipiul Botoşani un autoturism condus de un bărbat de 55 de ani.
S-a procedat la testarea alcoolscopică a conducătorului auto, rezultând valoarea de 0,52 mg/l alcool pur în aerul expirat, ulterior fiind condus la o unitate medicală pentru recoltarea de probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Pe numele său a fost întocmit un dosar penal sub aspectul comiterii infracţiunii de conducere sub influenţa alcoolului.
La data de 18.11.a.c, bărbatul a fost depistat din nou de un echipaj de poliţie, pe strada Tudor Vladimirescu, în timp ce se deplasa în calitate de conducător auto, având permisul de conducere suspendat.
Întrucât acesta emana halenă alcoolică, s-a procedat la testarea alcoolscopică, valoarea rezultată fiind de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Având în vedere aspectele constatate, poliţiştii au emis pe numele bărbatului ordonanţă de reţinere pentru o perioadă de 24 de ore, acesta fiind încarcerat în Centrul de reţinere şi Arest Preventiv al IPJ Botoşani.
În cauză se continuă cercetările sub aspectul comiterii infracţiunilor de conducere sub influenţa alcoolului şi conducere fără permis.