ImportantInfractional
INFRACTIONAL | Șofer amendat cu aproape 3000 de lei
Duminică, ora 15.30, lucratorii din cadrul Politiei municipiului Botosani, au oprit un autoturism condus de un tânăr în vârstă de 26 de ani, pentru efectuarea unui control de rutină.
În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au constat că tânărul avea dreptul de a conduce suspendat, iar întrucât acesta nu deţinea asigurare RCA valabilă, i-au fost reţinute placuţele de înmatriculare ale autoturismului.
În cauză a fost întocmit un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infractiunii de conducerea pe drumurile publice fără permis de conducere, fiind totodată sancţionat contravenţional cu amendă în cuantum total de 2870 lei.