INFRACȚIONAL | Peste 10.000 de articole vestimentare susceptibil de a fi contrafăcute, descoperite de polițiști – VIDEO
Poliţiştii din Alba au descoperit și ridicat peste 750 de articole de îmbrăcăminte susceptibile a fi contrafăcute, aproape 10.000 de însemne ale unor mărci protejate, aparatură şi materiale folosite în activitatea de „inscripţionare” a hainelor, în urma unor percheziţii efectuate în Alba Iulia.
La data de 20 martie a.c., poliţiştii Serviciului de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratul de Poliţie Judeţean Alba, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Judecătoria Alba Iulia, au efectuat 3 percheziţii, la domiciliile unor persoane din Alba Iulia, bănuite că ar fi contrafăcut articole vestimentare.
Din cercetări a rezultat că, în perioada ianuarie 2018 – martie 2019, un bărbat şi o femeie, ambii din Alba Iulia, ar fi confecţionat articole de îmbrăcăminte, pe care le-ar fi inscripționat, fără drept, cu însemnele unor mărci cunoscute. Ulterior, articolele vestimentare ar fi fost comercializate, către diverşi clienţi, în mod ilegal, întrucât cei doi nu deţineau nicio formă de organizare economică.
Astfel, poliţiştii au descoperit un atelier care funcţiona ilegal şi două imobile unde cele două persoane bănuite de contrafacerea hainelor depozitau materialele folosite.
Poliţiştii au ridicat, pentru continuarea cercetărilor, peste 750 de articole de îmbrăcăminte susceptibil a fi contrafăcute, respectiv treninguri, tricouri, pantaloni sport, căciuli şi peste 9.600 de abţibilduri cu însemnele unor mărci, aparatură şi materiale care ar fi fost utilizate în activitatea infracțională.
De asemenea, polițiștii au descoperit și ridicat 9.000 de euro şi 8.000 de lei.
O persoană a fost condusă la sediul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Alba, pentru audieri.
Cercetările continuă sub aspectul săvârşirii infracțiunilor de „contrafacere a unei mărci înregistrate” şi „punerea în circulaţie a unui produs având o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată”, în conformitate cu prevederile Legii nr. 94/1998 privind mărcile şi indicaţiile geografice.
Activităţile au beneficiat de sprijinul de specialitate al Direcţiei Operaţiuni Speciale din cadrul Poliţiei Române.