INFRACȚIONAL | Penitenciarul Botoșani, aglomerat în urma condamnărilori în cazul “Şpagă în Vama Siret”
Zeci de poliţişti şi vameşi suceveni care au fost condamnaţi, marţi, de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la cinci ani de închisoare cu executare, în cazul mitei din Vama Siret, s-au predat şi au fost duşi la Penitenciarul Botoşani, transmite corespondentul MEDIAFAX.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie s-a pronunţat în dosarul “Şpagă în Vama Siret”, iar majoritatea celor trimişi în judecată acum aproape patru ani au primit pedepse cu executare. Magistraţii instanţei supreme au respins apelurile declarate de cei 62 de poliţişti de frontieră, dar au admis apelul formulat de procurorii Direcţiei Naţionale Anticorupţie.
În consecinţă, au fost majorate toate pedepsele, iar în cele mai multe situaţii magistraţii au considerat că inculpaţii trebuie să execute pedepsele în regim penitenciar. Judecătorii au reţinut în sarcina poliţiştilor de frontieră şi infracţiunea de constituire a unui grup infracţional, faptă pentru care fuseseră achitaţi la Curtea de Apel Suceava. În consecinţă, cele mai multe dintre condamnări sunt de 5 ani cu executare, toate pronunţate pentru infracţiunea de constituire de grup infracţional organizat.
48 de polițiști de frontieră au primit câte 5 ani de închisoare cu executare, ceea ce înseamnă 240 de ani în spatele gratiilor, iar față de alți 14 s-a decis condamnarea la 2 ani cu suspendare. Cei mai ușor au scăpat cei patru lucrători vamali puși sub acuzare în acest dosar, care au primit câte 5 luni cu suspendare termen de încercare pentru o perioadă de 2 ani şi 5 luni.
Conform înţelegerii, infracţiunile de corupţie au fost săvârşite prin contribuţii diferite, în funcţie de repartizarea lunară pe grupe (corespunzătoare turelor de lucru), precum şi în funcţie de repartizarea zilnică pe posturile punctului de control trafic”, se arată în actul de sesizare al Curţii de Apel Suceava
Prejudiciul iniţial constatat de procurorii anticorupţie a fost diminuat considerabil, iar inculpaţii au fost obligaţi la plata unor sume de până la 10.000 de lei, în condiţiile în care în momentul trimiterii în judecată li se calculaseră sume de până la 70.000 de lei.