Important
INFRACTIONAL | O plimbare cu mopedul i-a adus un dosar penal unui botoșănean
Joi, poliţiştii din cadrul Secţiei de Poliţie Rurală nr. 3 Hlipiceni, aflându-se în exercitarea atribuţiilor de serviciu pe raza localităţii Răuseni, au oprit pentru control un moped condus de un bărbat de 45 de ani.
În urma controlului s-a stabilit faptul că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de autovehicule, iar mopedul nu figurează ca înregistrat sau înmatriculat în circulaţie.
Pe numele bărbatului a fost întocmit un dosar penal sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de conducere fără permis şi conducerea unui vehicul neînmatriculat, acesta fiind totodată sancţionat contravenţional pentru lipsa asigurării obligatorie.