ImportantInfractional

INFRACȚIONAL | Închisoare pentru fraudă cu fonduri europene!

Doi botoșăneni au fost la un pas de a ajunge după gratii după ce au încercat să păcălească statul. Tribunalul Botoșani a decis ca cei doi bărbați să primească pedeapsa de închisoare cu suspendare, pentru fraudă cu subvenţii APIA.

Ionel David a fost condamnat la o pedeapsă de un an şi 11 luni de închisoare cu suspendare, iar Gheorghe Sîsîiac cu o condamnare de un an şi 10 luni, tot cu suspendare, ambii urmând să fie supuşi unor termene de încercare.

În schimb, faţă de cel de al treilea botoşănean trimis în judecată, Daniel Balahura, preşedinte al Cooperativei agricole “4 stejari” din Darabani, judecătorii au dispus disjungerea cauzei şi continuarea procesului. Sentinţa nu este definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Aceștia sunt acuzați că ar fi folosit documente false pentru a obține ilegal fonduri din bugetele administrate de Uniunea Europeană. Agenția de Plăți și Intervenție pentru Agricultură s-a constituit parte civilă în procesul penal cu suma de 448.500 de lei.

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page