ImportantInfractional
INFRACTIONAL | Hoț la 15 ani! Adolescentul internat în Centrul de Reeducare Târgu Ocna

Judecătoria Săveni a emis la data de 15.10.2018 o sentință penală prin care a dispus măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ pentru o perioadă de un an față de un inculpat minor în vârstă de 15 ani din orașul Ștefănești, acesta fiind anterior cercetat cu privire la săvârşirea infracţiunii de furt calificat.
Minorul se afla sub măsura preventivă a arestului la domiciliu din data de 11.09.2018, iar în ziua de 26.10.a.c. lucrătorii Poliţiei Oraşului Ştefăneşti au procedat la preluarea și ulterior predarea acestuia lucrătorilor din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale în vederea internării la Centrul de Reeducare Târgu Ocna.