Important
INFRACTIONAL | Dosar penal pentru un botoșănean care s-a urcat la volan sub influenţa alcoolului
La data de 24.03.2019, lucrătorii Secţiei de Poliţie Rurală Vlăsineşti au oprit pentru control, pe un drum sătesc din localitatea Adășeni, un autoturism condus de un bărbat de 59 ani, din oraşul Săveni.
Conducătorul auto a fost testat alcoolscopic, valoarea indicată fiind de 0,74 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Ulterior, bărbatul a fost condus la o unitate spitalicească, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană care se află sub influența alcoolului sau a altor substanțe.