INFRACTIONAL | Dacă vezi jandarmii…fugi! Așa a făcut un bărbat care comercializa ilegal țigări
În dimineața zilei de 27.08.2014, în jurul orei 07.00, un echipaj de jandarmi din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judetean Botosani care patrula pe strada Poștei din municipiu, a observat la un moment dat, un barbat cu o geantă asupra sa.
Persoana respectivă cunoscută de catre jandarmi ca o persoană care comercializează ilegal tigari, în momentul în care a vazut echipajul de jandarmi a aruncat geanta și a fugit.
La controlul genții, jandarmii au gasit: 66 pachete de țigări de proveniență Ucraina și Republica Moldova, un telefon mobil și alte bunuri personale.
Totodată jandarmii în geantă au găsit și un document de identitate care le confirma, cine este proprietarul genții abandonate…
La scurt timp, la sediul I.J.J. Botoșani s-a prezentat A.M. de 40 de ani solicitând bunurile personale din geantă, declarând că pachetele de țigări din geantă nu sunt ale lui, ci… ale soției sale.
În urma verificărilor efectuate, jandrmii i-au întocmit lui A.M. actele de constatare sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ,, deținere și transport a unor bunuri și mărfuri care trebuie plasate sub un regim vamal, cunoscut că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acestuia”, conform art.270, alin.3 din Legea 86&2006.
Dosarul în cauză fiind înaintat pentru soluționare, structurii specializate din cadrul I.P.J. Botoșani.