INFRACTIONAL | Contrabandă cu țigări la Coțușca
La data de 01.07.2014, orele 15:20, ofițeri din cadrul Serviciului de Investigare a Fraudelor, au procedat la oprirea în trafic pe raza loc. Nichiteni, comuna Coțușca, a unui autoturism condus de un tânăr de 26 ani, din satul Cotu Miculinți, comuna Coțușca, județul Botoșani, ce era împreună cu soția sa, care transportau cantitatea de 23.600 țigarete (1.180 pachete), de proveniență Republica Moldova fără documente legale de proveniență.
În cauză urmează a fi efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ”contrabandă calificată prin colectarea, deținerea, producerea, transportul, preluarea, depozitarea, predarea, desfacerea și vânzarea bunurilor sau a mărfurilor ce trebuie plasate sub un regim vamal cunoscând că acestea provin din contrabandă sau sunt destinate săvârșirii acesteaia”, prev. și ped. de art. 270 alin. 3 din Legea nr. 86/2006 modificată prin O.U.G nr. 54/2010 cu aplicarea art. 274 din Legea nr.86/2006 modificată.
Cantitatea de 1.180 pachete țigări, în valoare de 12.980 lei, a fost ridicată și se continuă cercetările în vederea stabilirii tuturor împrejurărilor comiterii faptei și a altor persoane implicate.