INFRACTIONAL | Conducător auto depistat cu o concentrație alcoolice de 0,47 mg/l
La data de 08.06.2014, în jurul orei 19.15, a fost oprit în trafic, pe DJ 291 C, pe raza localității Iezer, comuna Hilișeu-Horia, judeţul Botoşani, un autoturism condus de un bărbat de 47 ani, din localitate.
Bărbatul a fost testat cu aparatul etilotest, rezultând o concentraţie de 0,47 mg/l alcool pur în aerul expirat; ulterior acesta a fost condus la Spitalul municipiului Dorohoi, unde i s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
În cauză se efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de conducerea pe drumurile publice a unui vehicul pentru care legea prevede obligativitatea deţinerii permisului de conducere de către o persoană care, la momentul prelevării mostrelor biologice, are o îmbibaţie alcoolică de peste 0,80 g/l alcool pur în sânge.