InfractionalInternational

INFRACTIONAL | Angajaţi ai Ambasadei României la Roma, urmăriţi penal de DNA

Doi angajaţi ai Ambasadei României la Roma sunt urmăriţi penal de DNA şi plasaţi sub control judiciar pentru 60 de zile, pentru abuz în serviciu şi luare de mită.

DNA a pus în mişcare acţiunea penală faţă de Nelu Biţică, şef birou administrativ la Accademia di România de la Roma, un centru cultural aflat în gestiunea Ministerului Afacerilor Externe, şi faţă de Gabriela Biţică, economist la Biroul Financiar din cadrul Ambasadei României de la Roma. Primul este acuzat de abuz în serviciu și luare de mită, iar cea de-a doua pentru luare de mită.

În ordonanțele de dispunere a controlului judiciar procurorii DNA arată că în perioada octombrie 2012 – iulie 2013, inculpații Bițică Nelu și Bițică Gabriela, în calitate de angajați ai Ministerului Afacerilor Externe, au pretins de la reprezentanții unei societăți comerciale sume de bani și un autoturism, reprezentând 10% din valoarea lucrărilor atribuite de ambasadă către firma acestora și au primit efectiv de la aceștia suma de 13.300 de euro.  “Primirea sumei respective de bani, de către inculpații Bițică Nelu și Bițică Gabriela, s-a făcut în mai multe etape în perioada noiembrie 2012 – martie 2013, în orașul Roma din Italia, cu excepția sumei de 1.450 de euro pe care soții Bițică au primit-o la București printr-un intermediar. Societatea respectivă a derulat mai multe contracte de lucrări cu Accademia di România din Roma. Inculpații au pretins și primit suma respectivă de bani pentru ca, în executarea atribuțiilor de serviciu, să atribuie în mod preferențial contracte și pentru a îndeplini acte astfel încât firma privată să beneficieze de toate verificările și aprobările necesare achitării sumelor solicitate în contul lucrărilor efectuate“, se arată în comunicatul DNA.

“Societatea comercială a colaborat cu Accademia di România din Roma și, în luna iulie 2013, a prezentat un deviz de efectuare a unor reparații a 12 spații din incinta academiei în sumă inițială de 19.300 euro. Bițică Nelu a solicitat ca, pe devizul prezentat pentru procedura de selectare în scopul atribuirii altor lucrări, cunoscând că o altă firmă propusese un preț de 25.000 euro, oferta să fie suplimentată cu 5.000 euro. Prin îndeplinirea defectuoasă a atribuțiilor de serviciu de supraevaluare cu 5.000 de euro a devizului prezentat inițial, Bițică Nelu a produs în dauna Ministerului Afacerilor Externe din România un prejudiciu material de 5.000 euro”, precizează procurorii.

 

Related Articles

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

Back to top button

You cannot copy content of this page